In lumea mea

Tristete...de unde?
Lacrimi...mai sunt?
O privire incruntata...
Mai tarziu un zambet.
Maine poate o alta lume,
Un nor pluteste agale
Peste lumea intreaga...
Unicornul tocmai m-a zarit
Si a plecat usor...
Catre alte ganduri,
Poate...catre alte lumi.
Cu ochi de copil privesc
Catre lumea intoarsa pe dos.

Noapte...

Departe imi sunt gandurile acum...departe as vrea sa fiu si eu, departe de lume si de reprosuri departe de tot...vreti sa stiti ce doare cel mai tare? ca incerc sa fac bine, si apoi imi primesc si rasplata REPROSURI cat cuprinde. Un prieten zicea ca nici o fapta buna nu ramane nepedepsita, l-am contrazis atunci dar uite ca incep sa ii dau dreptate...incerc sa fac bine, dar o dau in bara de fiecare data...si ajung sa fac rau.
Vise nu mai am...nu mai vreau sa am vise, am renuntat la ele, pentru ca se calca in picioare la fiecare pas, fie le calcam noi fie au grija altii de asta.
Pana acum cateva luni visam ca un copil prost, acum...nici macar asta nu mai vreau sa fac, bineinteles de frica ...da...imi este frica ...imi este frica sa inchid ochii si sa visez, imi este frica ca totul se va darama si voi ramane ca si data trecuta, singura printre ruine...imi este frica sa nu ma intorc acolo, imi este frica si sa ma gandesc ...
Piedica dupa piedica, dar pana la urma din vina cui? a mea...poate ca nu lupt pentru ceea ce am, poate ca nu fac nimic ca sa primesc ce imi doresc...poate...
Sunt momente in care am impresia ca stau pe loc...in care parca as vrea sa mut muntii ...dar din pacate nu pot...sau sa aduc marea mai aproape de mine... Sunt momente, ca si acesta de exemplu in care mi se pare ca intreg cerul a cazut in capul meu , ma acopera in totalitate si nu reusesc sa respir asa cum trebuie, sau mai bine spus atat cat am nevoie. Acum sunt un copil, vreau sa zambesc, sa zburd, sa dansez, sa rad pana la epuizare, sa nu imi pese de nimic decat de mine si de tine...as vrea...as vrea sa zbor...as vrea... ufff cat de multe as vrea...parca ziceam ca nu imi mai fac vise...
Acum mi se pare ca totul este atat de greu de realizat, atat de lung este drumul pana la luminitza verde...dar o sa dorm, poate dimineata voi fii mai optimista, mai plina de viata, mai...si mai...si mai...
Noapte...

Ganduri...premii...ganduti...

Nu am mai scris parca de o viata... imi era atat de dor...
Daca va intrebati unde am fost, ei bine...mi-am luat concediu, de la tot...concediu din ala in care incerci sa faci doar ce vrei, sa nu ma intrebati daca am reusit. :)
Ce s-a intamplat in tot acest timp, ei bine, de toate, am iubit, am urat, am pierdut si am castigat, am creat vise si le-am calcat in picioare, si apoi mi-am facut altele si tot asa, ma mir ca imaginatia inca ma mai tine...

Am revenit si am gasit prieteni care mi-au dus dorul, si de asemenea am asit si un premiu pe care l-am primit de la Raza de Soare, il dau si eu mai departe pentru ca asa am spus,. Parca nu as vrea sa enumar pe toti cei carora le ofer acest premiu, dar haide ca o voi face :
1. Daniela
2.Paul ( vis sau realitate)
3. Raza de soare
4. Poesis
5. Povestile de viata a lui Dan Gheorghe

a opresc aici, nu ma intrebati de ce, si vreau sa precizez ca premiul nu se adreseaza doar celor de mai sus, ci tuturor , tuturor celor care ma viziteaza din cand in cand.
O zii minunata sa aveti! plina de soare!

Eu ma bucur acum de ultimele zile intre peretii mei galbeni care imi cunosc viata si gandurile mai bine decat mine, ultimele zile la povesti cu nucul batran si ganditor din fata geamului, si din pacate si de ultimele raze de soare, iarna vine grabita si parca nu as vrea...
...vara...mai stai putin...te rugam...