Ce nu vreau sau mai bine spus, ce vreau

Ultimul an a fost greu, poate cel mai greu de pana acum pentru ca am fost in mijlocul unei tornade de emotii. Anul trecut in septembrie am ales sa decid egoist, poate prima decizie luata pentru mine si pentru ce simt eu, nu pentru ce ar trebui, nu pentru ce spun oamenii din jur, nu pentru prieteni, nu pentru cunostiinte, pentru mine si atat. Insa nu am estimat nici macar un moment amploarea pe care o sa o aiba aceasta decizie. Nu am estimat emotiile de neincredere pe care o sa le am in mine, nu am estimat ca unele din ele o sa fie mai mari decat pot duce. Dar la un moment dat toate trec, nu e asa? Si in plus, toate se intampla cu un scop, cel putin asa imi place sa cred. Am fost astazi intrebata daca am un plan pentru urmatorii 10 ani, daca stiu unde vreau sa fiu peste 10 ani si care este scopul pe care il urmez. Pe moment am raspuns cu nu, nu am un plan insa stiu ce nu vreau in urmatorii ani, nici in urmatorii 15, defapt nu mai vreau niciodata. Nu vreau sa mananc singura la masa pentru ca partenerul nu are "rabdare" sa stea cu mine, nu vreau sa raman singura sa beau un pahar de vin seara, nu vreau sa ma pun singura in pat sa adorm in fiecare seara, nu vreau sa ajung acasa si sa spun ca totul e ok, nu vreau sa raman in mall sau la lucru pentru ca stiu ca nimeni nu se bucura cand ajung acasa...nu vreau sa fac lucrurile singura. Mai sunt multe de spus cu nu vreau, dar totusi am zis sa le traduc...vreau sa ma astepte cineva acasa sa mancam impreuna chiar daca ii este foame, vreau sa se uite cu mine la un film chiar daca nu e chiar pe placul lui de dragul de a sta cu mine, langa mine, vreau sa facem lucrurile impreuna atunci cand se poate, vreau sa stea langa mine atunci cand sunt suparata si sa ma tina in brate, vreau sa ma impinga de la spate atunci cand simte ca dau inapoi, vreau sa ma intrebe daca am ajuns cu bine si chiar sa ii pese, vreau sa ne certam din nimicuri si la final sa stiu ca e acolo, langa mine si pentru mine, pentru ca sunt si atat. Ciudat, insa mi-a luat un an de la divort sa imi dau seama ca partea pe care o vreau mai mult, nu e linistea pe care o aveam cand ajungeam acasa inainte pentru ca nimeni nu vorbea, ci linistea pe care o simt indiferent de momentul din zi. Tu ce vrei in urmatorii 10 ani?

A trecut o vesnicie de cand nu am mai fost pe aici...a trecut un infinit din momentul in care am simtit ca nu mai am ce sa scriu si despre ce sa scriu, ca inspiratia nu mai este acolo unde trebuie asa ca mai bine ma opresc. De atunci si pana acum am luat viata in piept si am trait ca un adult. Un adult optimist, cu multe dorinte si vise, cu multe asteptari de la viata, cu multe obiective de atins. Un adult care a cazut de nenumarate ori in acest infinit, s-a ridicat tot de atatea ori, care uneori a uitat sa traiasca in timp ce zilele treceau, care a uitat de sine in cautarea unei lumi perfecte, care s-a descoperit pe sine mai mult ca oricand si care dincolo de orice, are nevoie sa simta. Inchide ochii si spune-mi ce simti? Aroma de cafea, infinit de multe emotii, ganduri care iti aduc zambetul pe buze si un nod in gat care nu te lasa sa respiri prea bine, imagini care ti-au ramas in minte, priviri care spun mai mult decat o zi intreaga de cuvinte, perfectiune care desi nu este perfecta poate totusi sa para, o atingere care te poate duce departe intr-o lume pe care nu o credeai posibila...