Drumul catre nicaieri...: Pleaca!

joi, 4 iunie 2009

Pleaca!

Mi-am lasat gandurile
Sa stea la umbra nucului din fata geamului.
Aveau nevoie de o pauza.
Ploaia le-a curatat de noroi,
Cerul le-a imbracat in albastru,
Iar soarele le-a dat un pic de auriu.

O iluzie spulberata a aparut,
De nicaieri...
Furase cateva ganduri
Si a venit sa le aduca inapoi.
-Pleaca!
-Nu mai am nevoie de alte ganduri!
-Nu mai vreau iluzii spulberate!
-Pleaca!

S-a intors plangand si a plecat.
Erau gandurile mele albastre...

4 comentarii:

emptysoul ♥4 iunie 2009 la 13:36
gandurile mele au o multime de culori....depinde ce stare de spirit am
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
raza de soare5 iunie 2009 la 11:53
ganduri albastre...ganduri pure...gandure perfecte, imbinte armonios in literatura:D
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
andreea6 iunie 2009 la 21:53
Tot ceea ce pleaca din noi, ca si gand sau simtire ..e parte din noi,din fiinta noastra,si uneori..chiar daca renegam anumite sentimente...isi vor face cale catre lumina.
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Iuly6 iunie 2009 la 21:59
Gandurile sunt curcubeuri ascunse.

Andreea, cu siguranta la un moment dat isi gasesc lumina si totodata linistea, poate la un moment dat chiar si fericirea. :)
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri

Adăugați un comentariu

...

CITATE PAULO COELHO

Problema mea sunt eu însumi.

Iubeşti pentru că iubeşti. Nu există niciun motiv pentru ca să iubeşti.

Viaţa este foarte rapidă, îi face pe oameni să treacă de la cer la infern în câteva secunde.

Rareori ne dăm seama că suntem împresuraţi de extraordinar. Miracolele se întâmplă în jurul nostru, semnele lui Dumnezeu ne arată drumul, îngerii insistă să fie auziţi, dar noi, fiindcă suntem învăţaţi că există formule pentru a ajunge până la Dumnezeu, nu luăm seama la nimic din toate acestea. Nu pricepem că El se află oriunde Îl lăsăm să intre.

Războinicul ştie că bătăliile pe care le-a dat în trecut au sfârşit întotdeauna prin a-l învăţa câte ceva. Dar învăţămintele acestea l-au făcut pe războinic să sufere mai mult decât ar fi fost necesar. Nu doar o dată şi-a pierdut timpul luptând pentru o minciună. Şi a suferit pentru persoane care nu erau la înălţimea dragostei lui.

Iubirea este o forţă care transformă şi face ca sufletul omului să fie mai bun.

Mereu îţi faci prieteni noi şi nici nu trebuie să stai cu ei zi de zi. Când ne vedem tot timpul cu aceleaşi persoane, ele ajung să facă până la urmă parte din viaţa noastră. Şi cum ele fac parte din viaţa noastră, încep să vrea să ne-o schimbe. Dacă nu eşti aşa cum vor, se enervează. Fiindcă toată lumea are o noţiune exactă despre cum trebuie să ne trăim viaţa. Şi nimeni nu ştie cum trebuie să-şi trăiască propria-i viaţă.

Câteodată o apucăm pe un drum doar pentru că nu credem în el. E mai uşor, nu trebuie decât să demonstrăm că nu este drumul nostru. Dar când încep să se întâmple tot felul de lucruri şi drumul ni se dezvăluie, ne e teamă să mergem mai departe.

Când nu mai aveam nimic de pierdut, am primit totul. Când am încetat a fi cine eram, m-am regăsit pe mine însămi. Când am cunoscut umilinţa şi supunerea, am devenit liberă.

Cine e înţelept este înţelept doar pentru că iubeşte şi cine e nebun e nebun deoarece crede că poate înţelege iubirea.

Când nu mai ai speranţă n-are rost să-ţi iroseşti puterile luptând cu imposibilul

Da, asta era libertatea: să simtă ce-şi dorea, indiferent de părerea altora.

Toţi ştim să iubim, căci ne-am născut cu darul acesta. Unii o fac firesc şi spontan bine, dar majoritatea trebuie să o reînveţe, să-şi reamintească cum se iubeşte şi toţi, fără excepţie, au nevoie să ardă pe rugul emoţiilor lor trecute, să retrăiască unele bucurii şi dureri, prăbuşiri şi recuperări, până ce izbutesc să discearnă firul conducător care există pe urmele fiecărei întâlniri.

Te iubesc mult, cum n-am mai iubit niciodată şi tocmai de aceea plec pentru că, dacă aş rămâne visul s-ar transforma în realitate, în dorinţa de a poseda, de a dori ca viaţa lui să fie a mea. în fine, toate lucrurile care transformă dragostea în sclavie. E bine să avem grijă de ceea ce luăm cu noi din viaţă.

Războinicul luptă uneori cu cei pe care-i iubeşte.