Drumul catre nicaieri...: Duminica la pranz...

duminică, 16 mai 2010

Duminica la pranz...

...mi-am dat seama ca imi place sa fac ce imi vine pe moment, fara sa ma gandesc prea mult, fara sa stau sa analizez daca este bine sau nu, daca ar trebui sa mai astept sau nu, daca exista si alte variante mai bune... Cu cat stai sa analizezi mai mult cu atat devine mai greu sa iei o decizie. Ma gandeam aseara, in timp ce ma indreptam spre casa, ca de fiecare daca cand te astepti mai putin apare ceva...acel ceva care uneori iti poate schimba viata, acel ceva care uneori te poate face sa iti intorci toata viata peste cap si sa o iei de la inceput. Lasi totul in urma si privesti numai inainte. Trecutul mai revine doar in amintiri si atunci pentru o perioada devenim melancolici. Cateodata mai revin si regrete, ne gandim ca puteam sa facem altfel, sau sa fie altfel, sau ne dam seama ca printr-un singur cuvant sau gest puteam schimba poate o viata intreaga sau poate chiar mai multe. Intotdeauna m-am intrebat de ce sa regreti ceva? De ce sa regreti ca nu ai facut ceva din moment ce ai facut exact ce ia crezut tu ce este necesar in momntul respectiv, ai facut ceea ce ai considerat tu ce trebuie atunci. De ce ai regreta mai tarziu? Eu nu am regrete si sper sa nu am niciodata. Am facut totul pentru ca asa am vrut eu, pentru ca asa am considerat ca este bine. M-a intrebat cineva daca sunt fericita...da sunt fericita cu ceea ce imi ofera viata impreuna cu propriile mele fapte. Sunt fericita pentru ca am sansa sa gust mai departe din paharul de vin al vietii mele, vin care nu stii niciodata cand se termina, asa ca am sa profit de fiecare inghititura. Sunt fericita pentru ca am langa mine oameni extraordinari, sunt fericita pentru ca am cunoscut oameni minunati de la care am invatat cate ceva, sunt fericita pentru tot...de la cel mai mic detaliu si pana la privirea in asamblu. Afara vantul isi face de cap, nucul din fata geamului parca vrea sa plece la plimbare, sau poate la o inghetat, cine stie ... O sa plec si eu...la o plimbare printre vise...

4 comentarii:

Paul16 mai 2010 la 18:58
Eu ma aflu in tabara cealalta, am adunat in suflet multe regrete, este bine ca reusesti sa te debarasezi de ele si asta mai ales ca esti tanara.
Te imbratiseaza unchiesul cu mult drag!
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Anonim16 mai 2010 la 23:11
...asa e...:) cele mai frumoase clipe sunt cele pe care le faci pe moment.. fara sa stai sa te gandesti... pentru ca nu ai ocazia sa iti faci in cap o imagine fata de cum ar trebui sa se deruleze lucrurile, astfel ca traiesti la maxim momentul ala si nu poti sa te gandesti ca "nu asa imi imaginam ca trebuia sa fie" :P ... si in plus de asta umple paharul acela de vin de suspans si il face mai dulce :D

K.
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Iuli17 mai 2010 la 17:06
Paul, pana la urma regretele vin si pleaca,ulterior apar altele si tot asa...:)
O seara cat mai frumoasa :)
Cu mult drag,
Iuly
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Iuli17 mai 2010 la 17:09
exact, K, cu cat astepti mai mult cu atat imaginea pe care ti-o faci prinde contur si in momentul in care acel moment vine, posibil sa apara si sentimentul dezamagiri. :)
O seara cat mai frumoasa,
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri

Adăugați un comentariu

...

CITATE PAULO COELHO

Problema mea sunt eu însumi.

Iubeşti pentru că iubeşti. Nu există niciun motiv pentru ca să iubeşti.

Viaţa este foarte rapidă, îi face pe oameni să treacă de la cer la infern în câteva secunde.

Rareori ne dăm seama că suntem împresuraţi de extraordinar. Miracolele se întâmplă în jurul nostru, semnele lui Dumnezeu ne arată drumul, îngerii insistă să fie auziţi, dar noi, fiindcă suntem învăţaţi că există formule pentru a ajunge până la Dumnezeu, nu luăm seama la nimic din toate acestea. Nu pricepem că El se află oriunde Îl lăsăm să intre.

Războinicul ştie că bătăliile pe care le-a dat în trecut au sfârşit întotdeauna prin a-l învăţa câte ceva. Dar învăţămintele acestea l-au făcut pe războinic să sufere mai mult decât ar fi fost necesar. Nu doar o dată şi-a pierdut timpul luptând pentru o minciună. Şi a suferit pentru persoane care nu erau la înălţimea dragostei lui.

Iubirea este o forţă care transformă şi face ca sufletul omului să fie mai bun.

Mereu îţi faci prieteni noi şi nici nu trebuie să stai cu ei zi de zi. Când ne vedem tot timpul cu aceleaşi persoane, ele ajung să facă până la urmă parte din viaţa noastră. Şi cum ele fac parte din viaţa noastră, încep să vrea să ne-o schimbe. Dacă nu eşti aşa cum vor, se enervează. Fiindcă toată lumea are o noţiune exactă despre cum trebuie să ne trăim viaţa. Şi nimeni nu ştie cum trebuie să-şi trăiască propria-i viaţă.

Câteodată o apucăm pe un drum doar pentru că nu credem în el. E mai uşor, nu trebuie decât să demonstrăm că nu este drumul nostru. Dar când încep să se întâmple tot felul de lucruri şi drumul ni se dezvăluie, ne e teamă să mergem mai departe.

Când nu mai aveam nimic de pierdut, am primit totul. Când am încetat a fi cine eram, m-am regăsit pe mine însămi. Când am cunoscut umilinţa şi supunerea, am devenit liberă.

Cine e înţelept este înţelept doar pentru că iubeşte şi cine e nebun e nebun deoarece crede că poate înţelege iubirea.

Când nu mai ai speranţă n-are rost să-ţi iroseşti puterile luptând cu imposibilul

Da, asta era libertatea: să simtă ce-şi dorea, indiferent de părerea altora.

Toţi ştim să iubim, căci ne-am născut cu darul acesta. Unii o fac firesc şi spontan bine, dar majoritatea trebuie să o reînveţe, să-şi reamintească cum se iubeşte şi toţi, fără excepţie, au nevoie să ardă pe rugul emoţiilor lor trecute, să retrăiască unele bucurii şi dureri, prăbuşiri şi recuperări, până ce izbutesc să discearnă firul conducător care există pe urmele fiecărei întâlniri.

Te iubesc mult, cum n-am mai iubit niciodată şi tocmai de aceea plec pentru că, dacă aş rămâne visul s-ar transforma în realitate, în dorinţa de a poseda, de a dori ca viaţa lui să fie a mea. în fine, toate lucrurile care transformă dragostea în sclavie. E bine să avem grijă de ceea ce luăm cu noi din viaţă.

Războinicul luptă uneori cu cei pe care-i iubeşte.