Uneori am tendinta sa ma pierd in prea multe detalii, am tendinta sa inteleg mai mult decat ar trebui sa inteleg, sau sa vreau mai mult decat ar trebui sa vreau...nu stiu daca asta ar trebui sa fie un defect sau o calitate...Pana la urma cine stie unde trebuie sa se opreasca si unde trebuie sa meargamai departe, cine stie unde ar trebui sa isi vada de viata lui si unde ar trebui sa intervina in viata altora...poate ca e prea mult spus...
Ne facem vise si apoi renuntam la ele, mai apoi se implinesc in momentul in care te astepti mai putin, sau iti doresti atat de mult un lucru si in momentul in care ai reusit sa il obtii nu te mai incanta la fel de tare pentru ca ti-a luat prea mult ca sa il obtii....
Imi place cand oamenii ma surprind, imi place sa ma las surprinsa de ei. Mi-am dat seama ca in momentul in care ai cat mai putine asteptari de la o persoana, totul merge mult mai bine, pentru ca nu te astepti la ceva anume si atunci esti placut surprins cand lucrurile stau altfel.
"Nu ma asteptam de la tine sa faci asta" da... nu te astepti de la o persoana sa faca ceva doar pentru ca tu consideri ca o cunosti, consideri ca asa trebuie sa faca si daca nu inseamna ca nu a tinut suficient de mult la tine si atunci te simti tradat si dezamagit. Eu cred ca fiecare om este imprevizibil, sa ii spui cuiva ca te asteptai la altceva este ca si cum i-ai spune ca te astepti sa fie cine vrei tu si nu cine este el defapt.
Eu cred in continuare ca oamenii au partea lor buna, au aceea parte care face lumea mai frumoasa chiar si in cele mai groaznice momente, aceea parte care face viata sa merite traita chiar si in cele mai mari momente de cumpana.
O zi cu mult soare si muuulte zambete...o zi fara griji ...o zi ca prima zi din restul viatetii noastre.
joi, 29 aprilie 2010
marți, 27 aprilie 2010
Aiurea...
Din amalgamul de ganduri care ma copleseste mai reusesc sa zmulg unele franturi pe care uneori ulterior le dau aripi...
Oamenii par a fi bagati in priza, mergi pe strada si te trezesti zambind pentru ca ti-ai amintit ceva, te opresti putin din drumul tau si te intrebi daca tu esti cel care paseste mai departe, iti amintesti momentele grele si te intrebi cum ai reusit sa treci peste ele.
Te gandesti la momentele fericite si iti este ciuda pe tine ca nu iti amintesti fiecare detaliu.
Imi dau seama ca dorim sa cunoastem insa ne este frica sa ne dezvaluim pe noi,ne este team de ce ar putea sa spuna cineva in momentul in care ajunge sa ne cunoasca mai bine. Spun asta pentru ca si mie imi este la fel.
Imi doresc atat de mult sa cunosc insa atunci cand vine vorba ca eu sa ma dezvalui imi este teama. Mi-e teama ca aceea persoana sa nu cumva sa plece dupa aceea tocmai pentru ca nu ii place ceea ce "vede"...sau va incerca sa ma schimbe cumva...
Afara totul pare inlemnit, parca imi este si frica fac o miscare mai brusca, sa nu cumva sa trezesc universul din somnul lui dulce. Am facut o schimbare aici pe b;log si ma gandeam sa imi fac si in camera, poate sa imi mut patul ... numai ca nu stiu in care colt al camerei. O sa las asta pe altadata.
La Tv canta o melodie care te face sa te ridici de pe scaun si sa incepi sa dansezi, asa ca inviorare de dimineata, mi-am dat seama ca uneori oamenii sunt rai tocmai pentru ca le este atat de frica de propriile ganduri, de propriile actiuni, de propriile sentimente, se ascund in spatele unei rautati menite sa indeparteze pe toata lumea sau menite sa raneasca pe cei din jur tocmai din cauza aceste frici interiore. ma intreb cum ar fi lumea daca am reusii sa scapam de temeri, de frici si complexe?
Inchid ochii si ma gandesc ...incerc sa descopar cat mai multe insa imi este teama sa nu fac un pas gresit si totul sa se darame...dar banuiesc ca undeva exista un echilibru...
E vreme de stat in parc pe banca pana uit de mine si imi uit si gandurile...e vreme de zambete si si flori parfumate...e vremea sa uitam de tot si sa ne bucuram de noi si atat...
Oamenii par a fi bagati in priza, mergi pe strada si te trezesti zambind pentru ca ti-ai amintit ceva, te opresti putin din drumul tau si te intrebi daca tu esti cel care paseste mai departe, iti amintesti momentele grele si te intrebi cum ai reusit sa treci peste ele.
Te gandesti la momentele fericite si iti este ciuda pe tine ca nu iti amintesti fiecare detaliu.
Imi dau seama ca dorim sa cunoastem insa ne este frica sa ne dezvaluim pe noi,ne este team de ce ar putea sa spuna cineva in momentul in care ajunge sa ne cunoasca mai bine. Spun asta pentru ca si mie imi este la fel.
Imi doresc atat de mult sa cunosc insa atunci cand vine vorba ca eu sa ma dezvalui imi este teama. Mi-e teama ca aceea persoana sa nu cumva sa plece dupa aceea tocmai pentru ca nu ii place ceea ce "vede"...sau va incerca sa ma schimbe cumva...
Afara totul pare inlemnit, parca imi este si frica fac o miscare mai brusca, sa nu cumva sa trezesc universul din somnul lui dulce. Am facut o schimbare aici pe b;log si ma gandeam sa imi fac si in camera, poate sa imi mut patul ... numai ca nu stiu in care colt al camerei. O sa las asta pe altadata.
La Tv canta o melodie care te face sa te ridici de pe scaun si sa incepi sa dansezi, asa ca inviorare de dimineata, mi-am dat seama ca uneori oamenii sunt rai tocmai pentru ca le este atat de frica de propriile ganduri, de propriile actiuni, de propriile sentimente, se ascund in spatele unei rautati menite sa indeparteze pe toata lumea sau menite sa raneasca pe cei din jur tocmai din cauza aceste frici interiore. ma intreb cum ar fi lumea daca am reusii sa scapam de temeri, de frici si complexe?
Inchid ochii si ma gandesc ...incerc sa descopar cat mai multe insa imi este teama sa nu fac un pas gresit si totul sa se darame...dar banuiesc ca undeva exista un echilibru...
E vreme de stat in parc pe banca pana uit de mine si imi uit si gandurile...e vreme de zambete si si flori parfumate...e vremea sa uitam de tot si sa ne bucuram de noi si atat...
luni, 26 aprilie 2010
Budapesta
Visele se pot implinii, bineinteles daca faci ceva in aceasta privinta...
Weekend-ul acesta am fost la Budapesta...un oras pe care mi-am dorit sa il vad de ceva timp... de mult timp...dar trebuie sa recunosc ca asteptarea a meritat, impresia de dupa: SUPERB!
Chiar daca o mare parte dintre romani spun...ungurii astia...si unii dintre ei stramba din nas cand vine vorba de Ungarie...ei bine, uite ca sunt mult mai civilizati decat noi, uite ca stiu sa isi pastreze valorile mai bine decat noi si nu in ultimul rand stiu sa puna in valoare ceea ce au.
A fost un weekend in care m-am simtit extraodinar de bine, un weekend in care m-am simtit eu, in care am putut sa fiu eu, asa cum sunt...si m-am simtit extraordinar.
Au fost acele zile in care am uitat de tot, am uitat de lume, de job, de oameni nervosi, de fete triste, de nemultumiri peste nemultumiri.
Viata mea incepe sa o ia pe un curs normal si asta nu poate decat sa ma faca extrem de fericita. Nu voi sta sa definesc ce inseamna normal, pentru ca s-ar putea sa existe pareri impartite, o sa ma rezum la normalul meu, si atat.
S-a intamplat ceva si nu reusesc sa imi dau seama ce anume, e totul atat de bine si tot ce imi doresc este sa ramana asa, in starea asta de bine :)
Nu-i asa ca e frumos? :)
Weekend-ul acesta am fost la Budapesta...un oras pe care mi-am dorit sa il vad de ceva timp... de mult timp...dar trebuie sa recunosc ca asteptarea a meritat, impresia de dupa: SUPERB!
Chiar daca o mare parte dintre romani spun...ungurii astia...si unii dintre ei stramba din nas cand vine vorba de Ungarie...ei bine, uite ca sunt mult mai civilizati decat noi, uite ca stiu sa isi pastreze valorile mai bine decat noi si nu in ultimul rand stiu sa puna in valoare ceea ce au.
A fost un weekend in care m-am simtit extraodinar de bine, un weekend in care m-am simtit eu, in care am putut sa fiu eu, asa cum sunt...si m-am simtit extraordinar.
Au fost acele zile in care am uitat de tot, am uitat de lume, de job, de oameni nervosi, de fete triste, de nemultumiri peste nemultumiri.
Viata mea incepe sa o ia pe un curs normal si asta nu poate decat sa ma faca extrem de fericita. Nu voi sta sa definesc ce inseamna normal, pentru ca s-ar putea sa existe pareri impartite, o sa ma rezum la normalul meu, si atat.
S-a intamplat ceva si nu reusesc sa imi dau seama ce anume, e totul atat de bine si tot ce imi doresc este sa ramana asa, in starea asta de bine :)
Nu-i asa ca e frumos? :)
joi, 22 aprilie 2010
Paradigme
Incerc sa dansez
Cu degetele pe un pian,
Pianul meu imaginar.
Mai cer si o chitara
Cu coardele rupte
Si vreau sa o invat
Sunetul tacerii.
Imi las o idee
Sa miste nisipul
Si marea din loc,
Tu soare hazliu
Priveste apusul
Si spune-mi ce simti...
Tu floare albastra
Pastreaza-mi si mie
Un strop de roua
Pentru o lume noua.
Cu degetele pe un pian,
Pianul meu imaginar.
Mai cer si o chitara
Cu coardele rupte
Si vreau sa o invat
Sunetul tacerii.
Imi las o idee
Sa miste nisipul
Si marea din loc,
Tu soare hazliu
Priveste apusul
Si spune-mi ce simti...
Tu floare albastra
Pastreaza-mi si mie
Un strop de roua
Pentru o lume noua.
Filoziofii despre viata si iubire...
"CINE TE IUBESTE NU TE FACE SA SUFERI.CINE PRETINDE CA TE IUBESTE DAR TE FACE SA SUFERI TREBUIE INDEPARTAT PENTRU CA POATE DISTRUGE TOT CE E MAI BUN DIN TINE"
Aceste cuvinte au fost scrise intr-un comment, nu o sa va spun de cine anume pentru ca nici eu nu stiu, e "prietenul meu misterios".
Trebuie sa recunosc, ca desi la un moment dat am mai auzit aceste cuvinte, este pentru prima daca cand le si inteleg sensul si sunt perfect de acord.
De ce sunt perfect de acord? Probabil ca... stiti... sau daca nu stiti, cu siguranta ati citit.
Este cat se poate de adevarat ca o persoana poate avea o putere atat de mare incat sa distruga tot ce e mai bun in tine, in sufletul tau. Important este cat timp iti ia ca sa realizezi ca e timpul sa inlaturi pe acel cineva din viata ta. Va spun din experienta, cu cat mai repede cu atat mai bine.
Toate cele petrecute in viata mea pana in momentul de fata m-au invatat ceva, din toate experientele am invatat mai mult sau mai putin. Sa regret ceva in momentul de fata nu ar avea nici un sens. Am incercat sa fac tot timpul ceea ce consideram ca este bine si nu imi pare rau, nu regret nimic.Toate intamplarile, bune sau rele, m-au condus pana aici. Daca la un moment dat m-am intrebat de ce nu i-am dat unei persoane o sansa, am aflat raspunsul in cel mai crunt mod posibil, insa l-am aflat . Mi-am raspuns la intrebare si am invatat cine sunt si ce vreau de la mine, de la viata, de la oamenii care ma inconjoara.
Daca pana nu demult au existat momente in care intrebam "de ce trebuie sa mi se intample tocmai mie asta?" (bineinteles in momentele in care imi simteam sufletul sfasiat si calcat in picioare, deoarece atunci cand suntem fericiti nu ne intrebam de ce suntem atat de fericiti) cu timpul am invatat sa iau totul asa cum vine si sa invat sa fac fata. Stiu ca fiecare lucru, intamplare, persoana... vine atunci cand trebuie sa vina. Scopul s-ar putea sa il vezi mai tarziu.
Am invatat in ultima perioada cat este de important sa poti fi tu indiferent de situatie, sa poti gandii liber, sa poti sa te simti liber si nu in ultimul rand sa ai langa tine persoana care sa te faca sa te simti special, nu doar uneori ci tot timpul si nu prin reprosuri, suspiciuni si conditii impuse.
Mergand azi pe strada am realizat ca lumea asta este cu susul in jos, ca interanctiuniile cu oamenii se schimba, uneori, inainte sa iti poti da seama, ca oamenii sunt rai insa pastreaza in sufletul lor ceva atat de bun si de placut incat te face sa le zambesti. Am realizat ca este important si vital, uneori, sa pui punct si sa o iei de la capat. Noul capitol poate fi atat de frumos si atat de neasteptat incat esti uimit de cat de bine te simti si cat de mult iti place.Eu am avut curajul sa incep un nou capitol si imi este cum nu se poate mai bine, cartea incepe sa devina promitatoare. :)
As dansa acum, de nebuna, prin ploaie, undeva departe, in mijlocul naturii...
Aceste cuvinte au fost scrise intr-un comment, nu o sa va spun de cine anume pentru ca nici eu nu stiu, e "prietenul meu misterios".
Trebuie sa recunosc, ca desi la un moment dat am mai auzit aceste cuvinte, este pentru prima daca cand le si inteleg sensul si sunt perfect de acord.
De ce sunt perfect de acord? Probabil ca... stiti... sau daca nu stiti, cu siguranta ati citit.
Este cat se poate de adevarat ca o persoana poate avea o putere atat de mare incat sa distruga tot ce e mai bun in tine, in sufletul tau. Important este cat timp iti ia ca sa realizezi ca e timpul sa inlaturi pe acel cineva din viata ta. Va spun din experienta, cu cat mai repede cu atat mai bine.
Toate cele petrecute in viata mea pana in momentul de fata m-au invatat ceva, din toate experientele am invatat mai mult sau mai putin. Sa regret ceva in momentul de fata nu ar avea nici un sens. Am incercat sa fac tot timpul ceea ce consideram ca este bine si nu imi pare rau, nu regret nimic.Toate intamplarile, bune sau rele, m-au condus pana aici. Daca la un moment dat m-am intrebat de ce nu i-am dat unei persoane o sansa, am aflat raspunsul in cel mai crunt mod posibil, insa l-am aflat . Mi-am raspuns la intrebare si am invatat cine sunt si ce vreau de la mine, de la viata, de la oamenii care ma inconjoara.
Daca pana nu demult au existat momente in care intrebam "de ce trebuie sa mi se intample tocmai mie asta?" (bineinteles in momentele in care imi simteam sufletul sfasiat si calcat in picioare, deoarece atunci cand suntem fericiti nu ne intrebam de ce suntem atat de fericiti) cu timpul am invatat sa iau totul asa cum vine si sa invat sa fac fata. Stiu ca fiecare lucru, intamplare, persoana... vine atunci cand trebuie sa vina. Scopul s-ar putea sa il vezi mai tarziu.
Am invatat in ultima perioada cat este de important sa poti fi tu indiferent de situatie, sa poti gandii liber, sa poti sa te simti liber si nu in ultimul rand sa ai langa tine persoana care sa te faca sa te simti special, nu doar uneori ci tot timpul si nu prin reprosuri, suspiciuni si conditii impuse.
Mergand azi pe strada am realizat ca lumea asta este cu susul in jos, ca interanctiuniile cu oamenii se schimba, uneori, inainte sa iti poti da seama, ca oamenii sunt rai insa pastreaza in sufletul lor ceva atat de bun si de placut incat te face sa le zambesti. Am realizat ca este important si vital, uneori, sa pui punct si sa o iei de la capat. Noul capitol poate fi atat de frumos si atat de neasteptat incat esti uimit de cat de bine te simti si cat de mult iti place.Eu am avut curajul sa incep un nou capitol si imi este cum nu se poate mai bine, cartea incepe sa devina promitatoare. :)
As dansa acum, de nebuna, prin ploaie, undeva departe, in mijlocul naturii...
marți, 20 aprilie 2010
Ascult...
...Timpul cum trece
Si lasa in urma vise.
Norii cum se inghesuie
Sa ascunda soarele.
Noaptea cum se grabeste
Sa aduca liniste.
Ascult...
Cum lumea se pierde
In prea multe detalii.
Zambete care imi soptesc
Ca putem orice.
Ganduri ce striga nencetat
Dupa o lume deja adormita.
Ascult...
Cum marea imi spune
Sa fiu fericita.
Si lasa in urma vise.
Norii cum se inghesuie
Sa ascunda soarele.
Noaptea cum se grabeste
Sa aduca liniste.
Ascult...
Cum lumea se pierde
In prea multe detalii.
Zambete care imi soptesc
Ca putem orice.
Ganduri ce striga nencetat
Dupa o lume deja adormita.
Ascult...
Cum marea imi spune
Sa fiu fericita.
luni, 19 aprilie 2010
Dilema...
Am dormit putin insa ciudat de bine...m-am trezit tarziu asadar dimineata nu a decurs ca de obicei...iar in drumul catre lucru, de aceasta data, n-am avut timp sa "meditez", gandurile mele au fost ocupate cu ceva...insa din pacate nu stiu foarte multe despre acel ceva...nu-mi amintesc...
Stiu insa ca am o mare dilema...defapt cred ca sunt doua...sau poate nu...
Ma intrebam zilele aceasta ce inseamna tristetea? Sa fie oare absenta fericirii? Sau fericirea este absenta sentimentului de tristete ?
...greu raspuns...probabil ca o sa ma mai gandesc la asta o perioada buna pana cand voi reusii sa gasesc un raspuns care sa ma multumeasca cat de cat...sau poate ca la un moment dat o sa uit sau o sa apara altceva care ma va preocupa...
Ploaia asta nu mi-a dat o stare tocmai buna astazi...e vremea aia in care ai vrea sa te inchizi in camera si stai asa ascultand ploaia, ascultand glasul ei duios.
Am vazut ca iubirea are si ea un glas duios, mai bine spus am invatat ca are glasul ei specific numai ca uneori poate fi atat de inselator...dar nu mai conteaza pentru ca atunci cand te-a vrajit lumea reala pare atat de departe...ajungi sa te trezesti la un moment dat si sa iti dai seama ca totul are o alta fata ...dar este important sa nu iti para rau pentru ca ai invatat ceva. Acel ceva care te poate ajuta mai tarziu sa iti gasesti adevarata fericire.
Eu sunt convinsa ca fericirea imi va iesi in cale, poate chiar mai repede decat ma astept...si asta este valabil pentru noi toti :)
Va doresc sa va impiedicati numai de fericire.
O seara cat mai placuta...
Stiu insa ca am o mare dilema...defapt cred ca sunt doua...sau poate nu...
Ma intrebam zilele aceasta ce inseamna tristetea? Sa fie oare absenta fericirii? Sau fericirea este absenta sentimentului de tristete ?
...greu raspuns...probabil ca o sa ma mai gandesc la asta o perioada buna pana cand voi reusii sa gasesc un raspuns care sa ma multumeasca cat de cat...sau poate ca la un moment dat o sa uit sau o sa apara altceva care ma va preocupa...
Ploaia asta nu mi-a dat o stare tocmai buna astazi...e vremea aia in care ai vrea sa te inchizi in camera si stai asa ascultand ploaia, ascultand glasul ei duios.
Am vazut ca iubirea are si ea un glas duios, mai bine spus am invatat ca are glasul ei specific numai ca uneori poate fi atat de inselator...dar nu mai conteaza pentru ca atunci cand te-a vrajit lumea reala pare atat de departe...ajungi sa te trezesti la un moment dat si sa iti dai seama ca totul are o alta fata ...dar este important sa nu iti para rau pentru ca ai invatat ceva. Acel ceva care te poate ajuta mai tarziu sa iti gasesti adevarata fericire.
Eu sunt convinsa ca fericirea imi va iesi in cale, poate chiar mai repede decat ma astept...si asta este valabil pentru noi toti :)
Va doresc sa va impiedicati numai de fericire.
O seara cat mai placuta...
duminică, 18 aprilie 2010
Pe mainile mele...
...a ramas un vis,
Pe buzele mele au ramas buzele tale.
Ma apasa un dor nebun
Insa mi-e teama...
de propriile ganduri.
Pe mainile mele a ramas tatuata
Atingerea unei flori de primavara,
Soarele imi mangaie fata
Si norii imi zambesc,
E vremea naturii sa renasca
Si a mea... la fel.
Pe buzele mele au ramas buzele tale.
Ma apasa un dor nebun
Insa mi-e teama...
de propriile ganduri.
Pe mainile mele a ramas tatuata
Atingerea unei flori de primavara,
Soarele imi mangaie fata
Si norii imi zambesc,
E vremea naturii sa renasca
Si a mea... la fel.
luni, 12 aprilie 2010
Vorbe si iar vorbe...
M-am trezit pe la 7 fara ceva desi nu trebuia sa merg la lucru, probabil din obisnuinta.
Am stat asa in liniste si am vazut cum ziua isi face loc incet...incet... lasand in urma noaptea cu visele ei nebune. A fost o noapte plina de vise care mai de care mai ciudate, insa cu toate acestea as mai fi stat putin in acea lume...parca mai linistita decat cea reala.
Am stat intre cei 4 pereti ai camerei mele , in linistea diminetii...mi-a fost teama sa deschid televizorul sa nu speri si mai tare somnul care oricum era grabit. Mi-am dat seama ca relatile dintre oameni sunt ciudate, te poti apropia de o persoana intr-o clipa doar pentru ca a spus ceva, sau doar pentru o atingere pe care initial nici macar nu ai remarcat-o. Apoi mai tarziu relatile se pot rupe la fel de usor, sau poate chiar mai usor. Un cuvant spus la intamplare care a durut mai mult decat ai fi vrut tu, o vorba aruncata fara sa iti dai seama ce efecte va avea asupra ta sau a celuilalt...
E vreme urata afara ...
Ieri mergand pe strada mi-am dat seama ca pana acum cateva zile nu am trait deloc in prezent. La inceput am trait in viitor cu vise multe si sperante, mai apoi am inceput sa traiesc in trecut si din cand in cand in viitor, dar din ce in ce mai putin. Trecutul era mai prezent ca niciodata, ba prin vorbe, ba prin reprouri, ba prin fapte ce nu au putut fi uitate...
Am luat o hotarare, cea de a nu mai trai decat in prezent, vreau sa profit de fiecare clipa din viata mea si sa ma simt de parca fiecare vis ale meu se implineste in orice clipa, nu mai vreau sa stau in trecut si nici sa ma gandesc la viitor...
Imi beau acum ceaiul fierbinte si ma gandesc la... mai bine nu va spun :)
Haideti sa dansam... pe o pajiste verde , sa inchideti ochii si sa uitati de tot, de griji, probleme, job, vise neimplinite...
Am stat asa in liniste si am vazut cum ziua isi face loc incet...incet... lasand in urma noaptea cu visele ei nebune. A fost o noapte plina de vise care mai de care mai ciudate, insa cu toate acestea as mai fi stat putin in acea lume...parca mai linistita decat cea reala.
Am stat intre cei 4 pereti ai camerei mele , in linistea diminetii...mi-a fost teama sa deschid televizorul sa nu speri si mai tare somnul care oricum era grabit. Mi-am dat seama ca relatile dintre oameni sunt ciudate, te poti apropia de o persoana intr-o clipa doar pentru ca a spus ceva, sau doar pentru o atingere pe care initial nici macar nu ai remarcat-o. Apoi mai tarziu relatile se pot rupe la fel de usor, sau poate chiar mai usor. Un cuvant spus la intamplare care a durut mai mult decat ai fi vrut tu, o vorba aruncata fara sa iti dai seama ce efecte va avea asupra ta sau a celuilalt...
E vreme urata afara ...
Ieri mergand pe strada mi-am dat seama ca pana acum cateva zile nu am trait deloc in prezent. La inceput am trait in viitor cu vise multe si sperante, mai apoi am inceput sa traiesc in trecut si din cand in cand in viitor, dar din ce in ce mai putin. Trecutul era mai prezent ca niciodata, ba prin vorbe, ba prin reprouri, ba prin fapte ce nu au putut fi uitate...
Am luat o hotarare, cea de a nu mai trai decat in prezent, vreau sa profit de fiecare clipa din viata mea si sa ma simt de parca fiecare vis ale meu se implineste in orice clipa, nu mai vreau sa stau in trecut si nici sa ma gandesc la viitor...
Imi beau acum ceaiul fierbinte si ma gandesc la... mai bine nu va spun :)
Haideti sa dansam... pe o pajiste verde , sa inchideti ochii si sa uitati de tot, de griji, probleme, job, vise neimplinite...
sâmbătă, 3 aprilie 2010
Fara sens...
M-am asezat pe scaunul meu de la birou...si pentru un moment am tacut...am stat nemiscata, fara sa respir, fara sa indraznesc sa clipesc...si dintr-o data m-am hotarat. Pun punct si o iau de la capat.
Un capitol s-a terminat si astept sa inceapa altul.
"Te iubesc" ...le aud acum la televizor si am ramas blocata pe ele. Te iubesc...te iubesc...te iubesc...te iubesc...sau poate nu...cuvinte uitate, cuvinte pe care le-am auzit poate pentru ca te-am presat eu prea mult sa le spui, sau poate din intamplare, poate din dorinta de a vedea reactia, poate din ideea de a avea acel ceva care vibreaza inca in trupurile noastre...
Nu vreau sa ma misc...mi-e teama de ceea ce se poate intampla, mintea mea zboara, a calatorit toata ziua astazi prin intamplarile din ultimul an. Zambesc. Anul trecut de Paste eram la fel ca si acum, singra in apartamentul mare.
Parfum de ganduri, parfum de amintiri, carti daruite si planuri de viitori, te gandesti la prima atingere si te intrebi cum de s-a ajuns aici, care a fost scopul intamplarilor si incerci sa deslusesti ce ai invatat din ultimul an al vietii tale...nu reusesti inca sa iti dai seama dar esti sigur de faptul ca totul s-a intamplat cu un rost...s inca astepti... Ai vrea sa dai timpul inapoi de fiecare data cand intampini un obstacol si te gandesti ca poate decizia pe care ai luat-o nu este cea buna si esti pe punctul sa o schimbi insa mai stai putin si te gandesti si iti dai din nou dreptate. Am procedat corect, Mai stai putin cu gandul in trecut si apoi te razgandesti din nou si vrei sa faci ceva pentru a schimba decizia... si intr-un final te trezesti renuntand, fara macar sa te intrebi de ce, fara sa mai speri la ceva desi sti ca in sufletul tau ai vrea sa se intample o minune si toate greselile sa dispara. Punct.
Si sa o luam de la capat pentru ca viata e prea scurta ca sa avem regrete.
Un capitol s-a terminat si astept sa inceapa altul.
"Te iubesc" ...le aud acum la televizor si am ramas blocata pe ele. Te iubesc...te iubesc...te iubesc...te iubesc...sau poate nu...cuvinte uitate, cuvinte pe care le-am auzit poate pentru ca te-am presat eu prea mult sa le spui, sau poate din intamplare, poate din dorinta de a vedea reactia, poate din ideea de a avea acel ceva care vibreaza inca in trupurile noastre...
Nu vreau sa ma misc...mi-e teama de ceea ce se poate intampla, mintea mea zboara, a calatorit toata ziua astazi prin intamplarile din ultimul an. Zambesc. Anul trecut de Paste eram la fel ca si acum, singra in apartamentul mare.
Parfum de ganduri, parfum de amintiri, carti daruite si planuri de viitori, te gandesti la prima atingere si te intrebi cum de s-a ajuns aici, care a fost scopul intamplarilor si incerci sa deslusesti ce ai invatat din ultimul an al vietii tale...nu reusesti inca sa iti dai seama dar esti sigur de faptul ca totul s-a intamplat cu un rost...s inca astepti... Ai vrea sa dai timpul inapoi de fiecare data cand intampini un obstacol si te gandesti ca poate decizia pe care ai luat-o nu este cea buna si esti pe punctul sa o schimbi insa mai stai putin si te gandesti si iti dai din nou dreptate. Am procedat corect, Mai stai putin cu gandul in trecut si apoi te razgandesti din nou si vrei sa faci ceva pentru a schimba decizia... si intr-un final te trezesti renuntand, fara macar sa te intrebi de ce, fara sa mai speri la ceva desi sti ca in sufletul tau ai vrea sa se intample o minune si toate greselile sa dispara. Punct.
Si sa o luam de la capat pentru ca viata e prea scurta ca sa avem regrete.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)