Mergea pe drum fara sa realizeze ce se intampla in jurul ei. Isi pusese castile in urechi pentru ca nu mai dorea sa isi asculte gandurile, a crezut ca in felul acesta va reduce la tacere tot ce striga in ea, credea ca poate reduce la tacere sufletul care zacea intr-un colt si plangea in hohote. S-a inselat. Muzica nici macar nu se auzea, gandurile si amintirile incepuse ca puna stapanire pe tot, trup, ganduri, suflet... Ploaia de afara era rece si deasa dar ea nici macar nu o simtea. Ultimele zile fusesera un cosmar, se simtea obosita.Se simtea la pamant si nu reusea sa se prinda de nimic pentru a se ridica. Sentimentul de singuratate a revenit puternic in sufletul ei, in viata ei desii il ura atat de mult. Toata viata s-a temut de singuratate, toata viata a urat-o chiar daca la un moment dat a crezut ca s-a obisnuit cu ea, toata viata a incercat sa fuga dar de fiecare data a prins-o din urma.
Drumul catre casa a durat o vesnicie...la un moment dat a tresarit. La biserica de peste drum clopotele incepusera sa bata puternic...
" O fi vreo nunta." Se gandi ea si incepuse sa caute cu privirea masini multe, oameni fericiti si nu in ultimul rand femeia cea mai fericita din lume in acel moment, mireasa. Nu era nimic, nici urma de oameni fericiti, nici urma de masini...atunci a izbugnit in plans...visase si ea o nunta, visase si ea sa fie ingerul in alb pentru o zi, sa fie regina lumii si a celui care a hotarat ca doreste sa isi imparta restul vieti cu ea. Visase un copilas care sa aiba parul cret si ochii verzi-albastri, visase un "happy end". Isi imagina ca acasa o va astepta acel barbat, pe care ea il dorea atat de mult, cu o floare si un inel...
Claxonul unei masini a trezit-o din visare. Si-a dat seama de gandurile pe care le avea si s-a mustrat pe sine...a promis sa nu se mai gandeasca la asta niciodata, sa nu mai viseze si sa nu mai spere, dar in timp ce avea aceste ganduri lacrimile curgeau asemeni unui rau de cristal.
A intrat incet in camera, si-a dat seama ca nu mai facuse ordine de cateva zile, iar hainele stateau impratiate...nu mai conta asta.
Isi dorea doar ca cineva sa ii spuna ca visase urat si ca acum se poate trezi, inchise ochii si ii deschise din nou, dar se simtea la fel...Iubise cu toata fiinta si acceptase tot...iar acum nu mai are decat amintirea clipelor frumoase...isi amintii de primele imbratisari, primele saruturi, prima noapte impreuna...toate veneau rand pe rand...incercase sa alunge gandurile insa nu izbutise...iar lacrimile o napadira din nou.
"E prima zi din restul vietii tale in care nu mi-ai auzit vocea. E prima zi din restul vietii mele in care mi-e dor de tine."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu