In seara asta am adormit mai devreme...la un moment dat m-am trezit speriata, nu stiu de ce si nici nu vreau sa stiu.
Nu am mai reusit sa adorm dupa aceea...stau si ma gandesc la noi. Ma gandesc la ce s-a intamplat si unde a disparut toata magia, ma gandesc de ce nu a putut sa fie frumos, de ce nu a putut sa ramana asa, asa cum am sperat fiecare dintre noi.
In ultima vreme ma simt singura, ma simt ca ultimul om de pe pamant, ma simt ca un obiect care este trata ca atare.
Am fost intrebata ce imi doresc...am tacut si am incercat sa nu incep sa plang, lucru pe care il fac destul de des de cateva luni incoace.
Imi doresc sa pot sa traiesc linistita si fericita alaturi de persoana pe care o iubesc atat de mult.
Ce este trist in toata povestea asta?
Nu stiu...poate doar faptul ca nu suntem pe aceasi lungime de unda, poate faptul ca fiecare dintre noi are anumite idei despre ce inseamna o relatie si ce ar trebui sa se faca intr-o relatie. Poate faptul ca in momentul de fata nu suntem impreuna dar totusi suntem. Poate faptul ca in momentul de fata nu stiu care sunt atributile mele, cele de best friend sau cele de iubita. Nu stiu ce ar trebui sa cer si ce ar trebui a dau.
Este ca un fel de " dute-vino" "te vreau, dar totusi nu te vreau".
Mi-am spus astazi ca fiecare iubeste in felul lui, ca fiecare isi arata sentimentele asa cum stie, asa cum crede, asa cum poate, dar...ce se intampla in momentul in care celalalt nu este multumit, atunci cand celalat nu se simte bine, atunci cand probabil ca exista dorinta dar orice incercare se prabuseste inainte de a incepe.
Sunt momente in care as vrea sa spun atat de multe, dar cuvintele se opresc si nu vor sa iasa. Cred ca de frica sa nu fie criticate, de frica sa nu raneasca, de frica...dar oare cine se gandeste si la sufletul meu? probabil nimeni, asta pentru ca si eu uit de el de multe ori si atunci cum sa cer altcuiva sa isi aminteasca de el daca nici macar eu nu o fac?
Ma simt ca si lampa de pe birou, fara suflet, fara dreptul de a spune ceva in fata vietii, singura...si trista...
Se zice ca de ce ti-e frica de aia nu scapi, asa si eu,intotdeauna mi-a fost frica de singuratate si daca stau sa ma gandesc bine am trait destul de mult alaturi de ea, exact atunci cand am crezut ca am scapat a revenit cu mai multa forta.
Cred ca ar trebui sa ma opresc...somnul nu ma vrea sa vina la mine insa ma voi pune sa il astept.
Noapte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu