Trenul goneste...

Trec pe langa oameni

Si imi dau seama ca totul este efemer,

Pluteste o atmosfera ciudata

Dar totusi este bine...

Trenul parca fuge

Nu stiu dupa ce...

Pentru ca eu am timp

Si as vrea ca timpul sa se opreasca

Privesc in departare pe geam

Si lumea intreaga pare atat de departe...

Sunt eu si gandurile mele,

Restul totul pare atat de departe

Incat oamenilor le-ar trebui o vesnicie

Sa ajunga la mine...

Undeva departe cerul se imbina cu dealurile

Conturul se vede clar, dar parca totusi in ceata.

Trenul goneste...

Simt ganduri care parca raman in urma

Vreau sa le iau cu mine,

Dar ele se pierd ca un fum...

Le caut cu mana

Dar nu mai gasesc nimic

Doar o racoare care imi trece prin oase.

Trenul goneste...

Visele se formeaza ca si nori,

Si se risipesc la fel de repede.

Iubirea ramane, se tine de mine ca un scai

Ma tin si eu de ea...

E viata mea, si daca ea s-ar risipi

As face si eu la fel.

Trenul goneste...

Si lasa in urma trecutul...