E deja toamna... toamna tarzie...
Mirosul de iarna, e tot mai puternic,
Frunzele au plecat la plimbare
Impreuna cu vantul, care nu mai e la fel de iubitor.
Mergeam impreuna ... si imi facea placere,
Frunzele... desi imbatranite... zburdau pe drumul acum pustiu,
Asemeni unor copii care acum au descoperit magia vietii...
Cu toate ca viata lor... e pe sfarsite...
Gasesc bucuria fiecarei clipe... chiar si in cea mai mica intamplare.
M-am oprit pe o banca... frunzele treceau pe langa mine...
Unele se opreau pentru cateva clipe... ma priveau curioase...
Dupa care isi vedeau in continuare de drumul lor...
Una dintre ele ... a ajuns in palma mea... impinsa putin de vant,
Ma privit zambind... si m-a intrebat " ce faci aici?"
"Caut fericirea ... " am raspuns eu...
Frunza a stat un pic pe ganduri ... dupa care a strigat vantul...
Care era putin agitat, dar totusi bucuros,
Si l-a intrebat daca nu a vazut cumva fericirea,
Atunci vantul curios m-a intrebat...
"De ce cauti feiricirea? De ce o cauti aici si nu in sufletul tau?"
Putin surprinsa de intrebare raspund
"Nu vreau fericirea pentru mine... eu nu am ce sa fac cu ea,
Atat timp cat prietenii mei nu o au.
Vreau fericirea pentru ei si atunci voi avea si eu..."
Surprinsi de raspuns au cazut pe ganduri... s-a facut liniste...
Parca intreg universul auzise raspunsul meu si acum medita.
"Vad de multe ori tristete in ochi lor, durere, singuratate...
As vrea sa pot schimba asta, sa le pot face sa dispara,
Iar in ochi lor sa se citeasca doar ... fericire..."
Universul a tacut...
Atunci mi-am dat seama ca fericirea e in sufletul fiecaruia,
Trebuie doar sa ii ajut sa o gaseasca... printre multele sentimente uitate.
Iar universul a acceptat sa fie complicele meu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu