Azi... totul parea atat de ... gol si sarac,
Pomi care acum cateva luni radiau de fericire,
Acum sunt tristi si foarte...goi...
Mergeam pe strada si priveam oameni...
Sunt la fei ca pomi care si-au pierdut coroana,.
Sunt tristi si goi...insa ...goi pe dinauntru
Si-au pierdut toate "frunzele" care le tinea sufletul viu
Au pierdut toate lucrurile marunte care le imbracau viata,
Intr-o aura placuta si frumoasa...privita din exterior...
Copacii care sunt pe marginea drumului
Isi vor recapata coroana anul viitor,
Pana atunci se vor bucura de putina libertate...
Dar oamenii.... oamenii nu-si vor recapata "frunzele "
Poate niciodata...
Spun asta, pentru ca o mare parte dintre ei...nici nu vor.
Se simt bine asa... in lumea lor , o lume pe care ei si-au creat-o
Si in care au ajuns sa se simta chiar bine,
Le este frica sa mai zambeasca, pentru ca pot parea slabi,
Le este frica sa fie buni , pentru ca pot parea prosti,
Unora le este frica si sa iubeasca, pentru ca vor fi raniti,
Altora le este frica sa vorbeasca, pentru ca e posibil sa fie contrazisi...
Si astfel se complac asa... intr-o lume a lor...
Merg pe strada pierduti in cine stie ce ganduri,
Si nu au timp sa priveasca in jur, sa vada cate lucruri minunate sunt...
Nu au timp sa observe lucrurile marunte.
Si-au uitat pana si amintirile... care au ramas captive...
Intr-un alt "eu"...
Sper ca totusi cineva va aduce ...cati-va muguri,
In sufletele care si-au pierdut identtatea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu