Vremea e posomorata rau, nu vrea sa vb cu nimeni , si face pe incapatanata. Am incercat sa vb cu ea dar mi-a intors spatele, m-am intristat putin ca nu a vrut sa vorbeasca cu mine...dar mi-a trecut repede. Mi-am indreptat atentia spre altceva, spre profa de presa scrisa, care azi ne povestea despre presa in context european, si despre importanta valorilor culturale... O priveam si ma gandeam oare ce as putea sa invat de la ea...poate calmul cu care ne vorbeste...
O priveam si ma gandeam ce se poate ascunde in gandurile ei, ce fel de om este in viata de zi cu zi , si mai ales ma gandeam cum ma vede ea de acolo din fata, pentru ca se uita fix la mine si vorbea... m-am intimidat putin... am impresia ca atunci cand cineva se uita fix la mine, incearca sa-mi cunoasca gandurile, incearca sa-mi invadeze intimitatea, la care tin atat de mult. Bine...e absurd sa gandesti asta... pentru ca indiferent cat de mult ti-ai dorii sa cunosti gandurile unei persoane nu reusesti sa treci dincolo de aparentele pe care ea vrea sa le afiseze, nu poti afla mai mult decat vrea sa te lase sa afli...
Am plecat de la scoala cu gandul la oameni in general, la starile lor, la sentimentele lor... la tot ce inseamna ei...
Ma gandeam la pesimismul pe care o mare parte a oamenilor il au , il simt in fiecare secunda in fiecare minut, e prezent in viata lor clipa de clipa, ma intreb oare cati dintre ei se uita dimineata in oglinda si incearca sa vada dincolo de aparente, sa-si priveasca pur si simplu sufletul in oglinda...
De fiecare data cand ne uitam in oglinda nu suntem atenti decat la aspectul fizic care de cele mai multe ori nu ne place, fie parul nu sta cum vrem noi, fie observam ca avem un pic de burtica, sau un centimetru in plus pe picioare, dar sufletul...pe el cine il priveste? Nimeni nu mai are timp sa discute cu propria persoana, sa discute cu sufletul lui...toata lumea e pe fuga, nu degeaba se spune ca suntem in secolul vitezei, lumea e in continua miscare...iar intalnirea cu propriul suflet e amanata la nesfarsit...
Sufletul ne vorbeste doar ca noi nu il ascultam...nu avem timp sa il auzim...cu toate astea eu l-am auzit pe al meu cand a spus ca te iubeste, pe tine, cu toata puterea...
Ma gandeam ca intr-o zi sa stau doar eu cu el...eu si sufletul meu... sa discutam.... asta daca voi avea timp...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu