Ce nu vreau sau mai bine spus, ce vreau

Ultimul an a fost greu, poate cel mai greu de pana acum pentru ca am fost in mijlocul unei tornade de emotii. Anul trecut in septembrie am ales sa decid egoist, poate prima decizie luata pentru mine si pentru ce simt eu, nu pentru ce ar trebui, nu pentru ce spun oamenii din jur, nu pentru prieteni, nu pentru cunostiinte, pentru mine si atat. Insa nu am estimat nici macar un moment amploarea pe care o sa o aiba aceasta decizie. Nu am estimat emotiile de neincredere pe care o sa le am in mine, nu am estimat ca unele din ele o sa fie mai mari decat pot duce. Dar la un moment dat toate trec, nu e asa? Si in plus, toate se intampla cu un scop, cel putin asa imi place sa cred. Am fost astazi intrebata daca am un plan pentru urmatorii 10 ani, daca stiu unde vreau sa fiu peste 10 ani si care este scopul pe care il urmez. Pe moment am raspuns cu nu, nu am un plan insa stiu ce nu vreau in urmatorii ani, nici in urmatorii 15, defapt nu mai vreau niciodata. Nu vreau sa mananc singura la masa pentru ca partenerul nu are "rabdare" sa stea cu mine, nu vreau sa raman singura sa beau un pahar de vin seara, nu vreau sa ma pun singura in pat sa adorm in fiecare seara, nu vreau sa ajung acasa si sa spun ca totul e ok, nu vreau sa raman in mall sau la lucru pentru ca stiu ca nimeni nu se bucura cand ajung acasa...nu vreau sa fac lucrurile singura. Mai sunt multe de spus cu nu vreau, dar totusi am zis sa le traduc...vreau sa ma astepte cineva acasa sa mancam impreuna chiar daca ii este foame, vreau sa se uite cu mine la un film chiar daca nu e chiar pe placul lui de dragul de a sta cu mine, langa mine, vreau sa facem lucrurile impreuna atunci cand se poate, vreau sa stea langa mine atunci cand sunt suparata si sa ma tina in brate, vreau sa ma impinga de la spate atunci cand simte ca dau inapoi, vreau sa ma intrebe daca am ajuns cu bine si chiar sa ii pese, vreau sa ne certam din nimicuri si la final sa stiu ca e acolo, langa mine si pentru mine, pentru ca sunt si atat. Ciudat, insa mi-a luat un an de la divort sa imi dau seama ca partea pe care o vreau mai mult, nu e linistea pe care o aveam cand ajungeam acasa inainte pentru ca nimeni nu vorbea, ci linistea pe care o simt indiferent de momentul din zi. Tu ce vrei in urmatorii 10 ani?

A trecut o vesnicie de cand nu am mai fost pe aici...a trecut un infinit din momentul in care am simtit ca nu mai am ce sa scriu si despre ce sa scriu, ca inspiratia nu mai este acolo unde trebuie asa ca mai bine ma opresc. De atunci si pana acum am luat viata in piept si am trait ca un adult. Un adult optimist, cu multe dorinte si vise, cu multe asteptari de la viata, cu multe obiective de atins. Un adult care a cazut de nenumarate ori in acest infinit, s-a ridicat tot de atatea ori, care uneori a uitat sa traiasca in timp ce zilele treceau, care a uitat de sine in cautarea unei lumi perfecte, care s-a descoperit pe sine mai mult ca oricand si care dincolo de orice, are nevoie sa simta. Inchide ochii si spune-mi ce simti? Aroma de cafea, infinit de multe emotii, ganduri care iti aduc zambetul pe buze si un nod in gat care nu te lasa sa respiri prea bine, imagini care ti-au ramas in minte, priviri care spun mai mult decat o zi intreaga de cuvinte, perfectiune care desi nu este perfecta poate totusi sa para, o atingere care te poate duce departe intr-o lume pe care nu o credeai posibila...

Some Magic

Privind in urma pe blogul asta, imi dau seama ca am toata viata aici.

Ma rog...aproape toata. Imi lipseste o parte, ce-i drept si acum ma gandesc oare de ce?

Dar ce mai conteaza?



Ma simt acum intr-o lume ciudata. Intr-o lume in care nu mi-as fi imaginat ca o sa ajung vreaodata si cu toate astea, sunt aici...

Mi s-a mai intamplat daca stau sa citesc bine in urma cu muulti ani, cam 10-11 asa.



Visez mult de ceva luni incoace. Visez cu ochii inchisi, visez cu ochii deschisi, visez cand sunt trista, visez cand sunt fericita...visez in fiecare moment cand mintea mea uita sa fie ocupata.

Visez pentru ca e tot ce pot sa fac, nimic mai mult.



Let's have same magic...just to remember that I still believe in magic.

Sa construim amintiri

De cateva saptamani tot citesc si recitesc ce am scris cu ani in urma...ganduri, sentimente, idei, iubiri neimplinite, multumiri si nemultumiri...toate adunate intr-un singur colt de rai.
E placut sa vezi cum ai trecut prin viata si sa intelegi de unde vin replicile astea inteligente pe care le ai acum. :)

Au trecut ani frumosi de la ultima postare. Ani in care mi-am gasit iubirea, ani in care am traiti clipe de maxima fericire si implinire. Dar si ani in care am fost dezamagita, am luptat si am incercat sa ma ridic cat mai sus.

Ce fac acum? Ei bine, sa zicem ca sunt in etapa cea mai minunata din viata (cel putin asa se spune), asteptam sa vina bebe.
Da, sunt insarcinata in 35 de saptamani si 4 zile iar de aproximativ 9 saptamani sunt "condamnata" la pat. Bebelusa noastra a vrut sa vina mai repede decat trebuia, asta dupa ce s-a relaxat in Corfu pe plaja, intr-un concediu minunat.
Ne-a speriat putin insa acum totul este bine iar eu astept cu nerabdare sa ne cunoastem deoarece simt ca sunt cat un munte, respir ca un tractor vechi de peste 200 de ani si ma misc ca un melc batran.

Oricum, pregatiriile sunt in plina desfasurare, patutul este gata, hainute minuscule pregatite si doi parinti nerabdatori care se asteapta la ce este mai greu, nopti nedormite si muuult stres. Asa ca ne-am primis rabdare si ne incurajam reciproc sa trecem si peste asta.

De ce m-am intors in trecut si nu in ultimul rand de ce am revenit la scris? Ei bine, pentru ca imi doresc ca peste ani sa revin la momentele de acum, sa le simt din nou macar prin cuvinte si sa las aici ganduri pe care mai apoi sa le pot savura la o ceasca de cafea impreuna cu fetita mea devenita deja domnisoara. :) Ohhhooo, ce departe m-am dus....pana atunci...imi doresc ca micuta mea sa se nasca in Octombrie cu toate ca termenul ar fi 15 Noiembrie. Nu am un motiv anume, pur si simplu imi doresc.

Mi-o imaginez de multe ori, mica, creata si cu ochii mari privind curioasa la lumea asta mare.
Cam atat din gandurile de astazi...sa avem o zi frumoasa. :)

Intrebari de nisip

:) Cand ai ceva...nu mai vrei...cand nu il ai...parca te inebuneste si il vrei cu toata fiinta ta. Probabil ca este partea aceea in care viata iti arata si fata ei ironica. Pentru o perioada m-am mutat inapoi in copacul cel vechi, insa doar pentru o perioada scurta.

Il ultimele zile nevoia de a scrie "ceva" m-a coplesit atat de mult incat astazi nu am mai putut rezista tentatiei si mi-am dat drumul cuvintelor pe care le tinusem in frau de ceva vreme.

Sunt optimista din fire...dar trebuie sa recunosc ca de cateva luni nu prea imi iasa. Anul 2013 nu a inceput tocmai in forta si nu da semne ca m-ar lasa si pe mine sa ma linistesc.

Oare voi ati avut momente in care ati simtit ca sunteti undeva jos de tot si indiferent ce incercati sa faceti, parca pamantul de sub picioare nu face decat sa coboare din ce in ce mai tare iar uneori cu o rapiditate si o putere fantastica?
Sunt momente in viata cand parca ai vrea sa opresti lumea pentru o perioada, sa iti pui gandurile in ordine si mai apoi sa pornesti in lupta alaturi de tine cea cu bagajul ordonat si bine facut. Nu se poate. Ai doua variante: fie te opresti tu si lumea isi continua drumul, fie mergi mai departe si te apuci de improvizat orice, oricand, oriunde si cu oricine.

Eu am incercat sa le combin pe amandoua dar nu merge. Apoi am zis sa testez prima varianta...mi-am dat seama ca sunt cu doi pasi in urma si atunci mi-am alocat toata energia sa ajung din urma tot ce pierdusem. Cand in final am reusit, am realizat ca nu imi mai ramane decat cea de a doua varianta, luam totul asa cum vine si pe parcurs vedem. Actionez dupa impuls, iau decizii pe moment si nu tot timpul ma tin de ele. Cel putin nu in dragoste.

Mmmda...ce este pana la urma dragostea? Imi pun de multe ori intrebarea asta. O simti pur si simplu sau uneori inveti sa o simti? Inveti sa il accepti pe cel de langa tine cu bune si rele doar pentru ca e varianta cea mai comoda? Pentru ca nu ai chef sa o iei de la capat cu altcineva din teama ca se poate si mai rau si atunci zici "merge si asa, pana la urma nu e chiar atat de rau"?


Daca m-ai intreba acum ce vreau, ti-as raspunde asa:
"Iubeste-ma si e perfect, fa-ma sa ma simt speciala si apreciata in viata ta si devine minunat." 
Crezi ca e mult? Sau prea greu de inteles?

Imi vin atat de multe intrebari si raspunsuri in minte dar mai bine le las sa zboare undeva, unde vor ele.

Oare cand iti dai seama ca a venit momentul sa renunti la ceva?
Asta pentru ca de fiecare data spunem ca nu mai putem insa, de tot atatea ori regasim in noi forta necesara de a mai face un pas, poate chiar doi. Si atunci? Cand e ok sa renunti si sa spui "am gresit drumul, cred ca cel mai bine este sa schimb directia"?

De dimineata nu imi dau pace niste versuri..."I'll keep it simple, I'll keep it true" uneori este atat de greu...

"Love is here, just let it be
I'll kill the fear, deep in me"

Au fost momente si inca mai sunt, in care urasc cuvintele, dar in acelasi timp imi dau seama ca si lipsa lor este la fel de grea poate chiar mai grea.
Ati observat ca in viata sunt oameni care vin pur si simplu si pleaca la fel de simplu? Ati observat ca sunt oameni care vin simplu insa plecarea lor este atat de grea incat simti ca lumea nu mai are farmec? Eu am obiceiul sa plec destul de usor din acele vieti unde simt ca nu mai am ce sa fac, ca rolul meu este prea simplu si nesemnificativ. Imi este atat de usor sa plec eu inainte sa plece ei, incat de multe ori ma gandesc daca asta e bine. Ma gandesc daca lucrurile sunt interpretate corect sau undeva ceva nu a fost inteles bine. Cine mai stie? Ideea este ca plec si ma consolez ca asa e mai bine, ca oricum rolul meu se incheiase si cortinele urmau sa fie lasate.

Prea multe idei intr-o singura postare, mai tin si pentru mine iar in final va doresc o saptamana fara dileme. :)


 

Musafirii sunt poftiti ...sa urce in copac

A trecut aproximativ un an si jumatate de cand am facut prima postare aici...acum ma mut in copacul meu http://drumulcatrenicaieri.ro/

Inghetata prajita

Ochii parca mi se inchid incet, ploapele ma dor, dar cu toate astea clipesc in continuare ca si cum ziua tocmai a inceput. Privesc in jur si imi dau seama ca totul parca este scos dintr-o poveste, o noua poveste, prietenie, nebunii, mancare, iubire, saruturi, rasete nebune, oameni multi, idei pe moment, incredere, prima impresie, ganduri cenusii,decizie...

Ma scurg acum incet in lacul de ganduri din caldura patului meu. Cu glazura de banane si inghetata prajita...pot sa fug cu vise neimplinite inca. Ploapele nu ma mai asculta, vor lumea lor, vor drepturi depline si cred ca totul li se cuvine. Dupa o lunga discutie cu somnul am hotarat sa iesim in oras, poate la un ceai sau...cine stie...poate chiar o inghetata...prajita.
Rece pe dinauntru si cald in exterior...ca si oamenii...uni dintre ei, cei care cred ca este inutil sa mergi mai departe din moment ce te-ai ars cu ambalajul.
Ma predau ...pleoapele au castigat teren...
Noapte...

As vrea...sa schimb lumea

Sa crezi in oameni, pana la urma nu este chiar atat de rau, sau mai bine zis sunt momente in care sa crezi in cineva iti da un sentiment chiar placut, un sentiment de siguranta, un sentiment de liniste. Sunt insa si momente in care faptul ca ai crezut in cineva nu iti da tocmai sentimentele enumerate mai sus, ci din contra te face sa te simti ca ultimul om de pe lume... Stateam azi si priveam afara...de la biroul meu cu multe lucruri imprastiate...imi doream sa alerg afara, sa strig in gura mare toate cate am pe suflet, sa strig ca viata nu este corecta si sa incerc sa ma razvratesc cu lumea toata, sa le spun ca nu avem nici o sansa sa reusim sa traim intr-o tara mai buna daca nu facem ceva chiar acum, chiar aici. Lumea vine, iti zambeste frumos si apoi se intoarce cu spatele si cine mai stie care sunt gandurile lor. As vrea o lume in care nimeni sa nu-si poata ascunde gandurile, sa spuna verde in fata tot ce gandeste. Ar fi bine, intr-un fel...rau in altul... Nu sunt in masura sa judec pe nimeni, nici macar pe mine insumi...dar nu inteleg de ce lucrurile trebuie sa fie nedrepte? De ce permitem sa fie asa? De ce ne complacem la o viata asa? Cei care se simt nedreptatiti tac si nu zic nimic in speranta ca poate va mai aparea o noua sansa pentru ei, cei care sunt persoanele privilegiate, tac si nu spun nimic, ba chiar iti mai si zambeste asa...de sus...sa nu cumva sa uiti pe cine privesti. Mi-am imaginat de multe ori ca lumea se va schimba, ca totul va decurge mai bine, ca generatiile care vin vor fi mai bune, mai inteligente, mai...mai..mai...decat am fost noi. As vrea sa schimb lumea...stiu ca voi reusi...dar de asemenea si lumea va ajunge sa ma schimbe pe mine...

Intrebari...fara raspuns

E ziua aia in care vremea nu tine cu mine, e ziua in care m-am trezit de dimineata cu gandul ca nu vreau sa merg la job, e ziua care a parut atat de lunga incat parca nu se mai termina, e ziua in care trebuie sa aleg drumul pe care vreau sa pornesc mai departe, e ziua in care nici macar soarele nu vrea sa tina cu mine. Cum stii de care ocazie sa profiti in viata? Cum iti dai seama ca este una din acele ocazii care se ivesc odata in viata? Pffff...astazi am fost toata ziua cu gandul departe, pe ce carare trebuie sa o iau? Ce imi doresc mai mult si mai mult de la viata? Cat de importanta este cariera mea? As fi dispusa sa incep o viata noua, intr-un oras in care te pierzi numai privind. O gramada de intrebari la care nu am un raspuns desi ar trebui...o gramada de ganduri ingramadite intr-un pahar de sticla...Incerc sa imi dau seama cand trebuie sa fac un pas inainte si cand trebuie sa astept...nu reusesc sa imi dau seama... Imi place sa iau decizii spontane insa nu imi place sa ma decid pe termen lung. E ziua aia in care simti ca iti poti decide viitorul...iar tu nu poti sa te hotarasti ce culoare de pantofi sa iti iei...

Duminica la pranz...

...mi-am dat seama ca imi place sa fac ce imi vine pe moment, fara sa ma gandesc prea mult, fara sa stau sa analizez daca este bine sau nu, daca ar trebui sa mai astept sau nu, daca exista si alte variante mai bune... Cu cat stai sa analizezi mai mult cu atat devine mai greu sa iei o decizie. Ma gandeam aseara, in timp ce ma indreptam spre casa, ca de fiecare daca cand te astepti mai putin apare ceva...acel ceva care uneori iti poate schimba viata, acel ceva care uneori te poate face sa iti intorci toata viata peste cap si sa o iei de la inceput. Lasi totul in urma si privesti numai inainte. Trecutul mai revine doar in amintiri si atunci pentru o perioada devenim melancolici. Cateodata mai revin si regrete, ne gandim ca puteam sa facem altfel, sau sa fie altfel, sau ne dam seama ca printr-un singur cuvant sau gest puteam schimba poate o viata intreaga sau poate chiar mai multe. Intotdeauna m-am intrebat de ce sa regreti ceva? De ce sa regreti ca nu ai facut ceva din moment ce ai facut exact ce ia crezut tu ce este necesar in momntul respectiv, ai facut ceea ce ai considerat tu ce trebuie atunci. De ce ai regreta mai tarziu? Eu nu am regrete si sper sa nu am niciodata. Am facut totul pentru ca asa am vrut eu, pentru ca asa am considerat ca este bine. M-a intrebat cineva daca sunt fericita...da sunt fericita cu ceea ce imi ofera viata impreuna cu propriile mele fapte. Sunt fericita pentru ca am sansa sa gust mai departe din paharul de vin al vietii mele, vin care nu stii niciodata cand se termina, asa ca am sa profit de fiecare inghititura. Sunt fericita pentru ca am langa mine oameni extraordinari, sunt fericita pentru ca am cunoscut oameni minunati de la care am invatat cate ceva, sunt fericita pentru tot...de la cel mai mic detaliu si pana la privirea in asamblu. Afara vantul isi face de cap, nucul din fata geamului parca vrea sa plece la plimbare, sau poate la o inghetat, cine stie ... O sa plec si eu...la o plimbare printre vise...

Cu gandul prin vant...

Si soarele in par
Ma pregatesc sa inchid ochii
Si sa iau lumea in brate.

Nucul din fata ar vrea sa fuga,
O voce parca sopteste ceva
Insa nu reusesc sa inteleg...

Te privesc si as vrea sa ramai asa,
Incerc sa iti fur imaginea
Si sa o tin cu mine de acum.

De pe cer am furat mangaierea ta
Si nu vreau sa ti-o mai dau inapoi.
O port in buzunarul meu drept.

Cu gandul prin vant am plutit
Toata dimineata...

Doar filozofii...

M-am trezit de dimineata cu gandurile ravasite,cu sentimente ce imi era greu sa le stapanesc, cu idei care mai de care mai ciudate...ma gandeam ca a venit vremea sa trec la pasul urmator, sa incerc sa ma adaptez situatiei cat mai bine posibil si sa astept...
O prietena zicea ca "dupa ceva bun vine intotdeauna ceva rau". Nu am crezut-o pana ieri cand mergeam pe strada si ma gandeam la cele zise de ea, ma gandeam daca este sau nu adevarat. Evenimentele de ieri mi-au confirmat ca este cat se poate de adevarat, dupa ceva bun vine ceva rau, insa trebuie sa fie valabil si invers, adica dupa ceva rau vine cu siguranta ceva bun. Asta asa...ca sa nu ne putem obisnuii nici cu raul dar nici cu binele, sa stim sa le apreciem pe amandoua in egala masura, sa stim sa ne bucuram mai apoi pentru lucrurile marunte...

E o dimineata in care nu ma simt tocmai in forta pentru a face fata zilei...dar stiu ca pe parcurs voi gasii resursele necesare...si uite asa o sa ma trezesc deseara ca a mai trecut o zi, o saptamana...indata a mai trecut o luna...din restul vietii mele...

Acum va las...o zi plina de soare si zambete

Un pahar de vin

Poate pentru ca ploaia are un efect ciudat, poate pentru ca seara asta pare mai altfel decat toate celelalte si nu ma intreba de ce...sau poate pentru ca lumea sta si ne priveste de sus cu fete triste si ochi incruntati...poate ca m-am saturat de standarde, de asa da, asa nu, de termene absurde...
Te invit la un pahar de vin...pe jos ...in mijlocul camerei...sa stam de vorba despre nimicuri...
Sa bem un pahar de vin pentru noi, pentru toate gandurile spuse si nespuse, pentru toti oamenii pe care i-am cunoscut pana acum, pentru toti cei pe care ii cunoastem, pentru lumea din jurul nostru, pentru linistea din suflet, pentru iubirea ce o purtam, pentru zambetul dragutz , pentru fluturasii din stomac, pentru noi, pentru ploaie si pentru soare... pentru zilele bune si cele mai putin bune, pentru cele care au trecut si pentru toate cele care vor venii...pentru prima seara din tot restul vietii noastre...

Si pana la urma a venit...ploaia...

A stat...ne-a pandit...s-a invartit pe langa noi, ne-a ascultat gandurile...si pana la urma a venit...ploaia asta...
Nu imi place deloc...mai ales ca sunt singura in toata casa asta mare...si parca ploaia imi face in ciuda, stropii ei danseaza veseli ascultand o muzica vioaie...iar la mine parca toate melodiile happy s-au ascuns... sa nu cumva sa se ude...
Pana si nucul din fata geamului parca zambeste siret...ma gandeam sa fug si eu prin ploaie, sa imi dezbrac gandurile si sa le spal binisor pana se trezesc la realitate... si apoi sa stau asa nemiscata o vreme, sa visez cu ochii deschisi si apoi sa adorm asa...

A new day...

Am vrut sa scriu...insa gandurile erau destul de nesigure, veneau la intamplare fara vreun sens si am zis sa nu va zapacesc de tot... in camera pluteste un sentiment ciudat, as vrea sa ma ascund insa imi dau seama ca nu am unde, as vrea sa mai renunt la ganduri insa nu stiu cum sa fac asta. As vrea sa inchid ochii si lumea sa fie mai buna, as vrea doar sa uit de ganduri pentru o zi.
Este o noua zi si trebuie sa o luam de la capat pana deseara cand ne asternem din nou in pat si facem o retrospectiva...

O melodie care astazi ma inspira...

Racoarea diminetii...

...Ma imbraca incet in ganduri,
Mireasma ce se simte
Pare dintr-un alt vis
Ma indrept cu sufletul plin
Pe un alt drum .
Cerul a inceput sa danseze
Intr-un ritm vioi
Iar ploaia parca asteapta
Urmatoarea melodie.
Ramai asa,te rog,
Sa pot sa te privesc.

Asteptari

Uneori am tendinta sa ma pierd in prea multe detalii, am tendinta sa inteleg mai mult decat ar trebui sa inteleg, sau sa vreau mai mult decat ar trebui sa vreau...nu stiu daca asta ar trebui sa fie un defect sau o calitate...Pana la urma cine stie unde trebuie sa se opreasca si unde trebuie sa meargamai departe, cine stie unde ar trebui sa isi vada de viata lui si unde ar trebui sa intervina in viata altora...poate ca e prea mult spus...
Ne facem vise si apoi renuntam la ele, mai apoi se implinesc in momentul in care te astepti mai putin, sau iti doresti atat de mult un lucru si in momentul in care ai reusit sa il obtii nu te mai incanta la fel de tare pentru ca ti-a luat prea mult ca sa il obtii....

Imi place cand oamenii ma surprind, imi place sa ma las surprinsa de ei. Mi-am dat seama ca in momentul in care ai cat mai putine asteptari de la o persoana, totul merge mult mai bine, pentru ca nu te astepti la ceva anume si atunci esti placut surprins cand lucrurile stau altfel.
"Nu ma asteptam de la tine sa faci asta" da... nu te astepti de la o persoana sa faca ceva doar pentru ca tu consideri ca o cunosti, consideri ca asa trebuie sa faca si daca nu inseamna ca nu a tinut suficient de mult la tine si atunci te simti tradat si dezamagit. Eu cred ca fiecare om este imprevizibil, sa ii spui cuiva ca te asteptai la altceva este ca si cum i-ai spune ca te astepti sa fie cine vrei tu si nu cine este el defapt.
Eu cred in continuare ca oamenii au partea lor buna, au aceea parte care face lumea mai frumoasa chiar si in cele mai groaznice momente, aceea parte care face viata sa merite traita chiar si in cele mai mari momente de cumpana.

O zi cu mult soare si muuulte zambete...o zi fara griji ...o zi ca prima zi din restul viatetii noastre.

Aiurea...

Din amalgamul de ganduri care ma copleseste mai reusesc sa zmulg unele franturi pe care uneori ulterior le dau aripi...
Oamenii par a fi bagati in priza, mergi pe strada si te trezesti zambind pentru ca ti-ai amintit ceva, te opresti putin din drumul tau si te intrebi daca tu esti cel care paseste mai departe, iti amintesti momentele grele si te intrebi cum ai reusit sa treci peste ele.
Te gandesti la momentele fericite si iti este ciuda pe tine ca nu iti amintesti fiecare detaliu.
Imi dau seama ca dorim sa cunoastem insa ne este frica sa ne dezvaluim pe noi,ne este team de ce ar putea sa spuna cineva in momentul in care ajunge sa ne cunoasca mai bine. Spun asta pentru ca si mie imi este la fel.
Imi doresc atat de mult sa cunosc insa atunci cand vine vorba ca eu sa ma dezvalui imi este teama. Mi-e teama ca aceea persoana sa nu cumva sa plece dupa aceea tocmai pentru ca nu ii place ceea ce "vede"...sau va incerca sa ma schimbe cumva...
Afara totul pare inlemnit, parca imi este si frica fac o miscare mai brusca, sa nu cumva sa trezesc universul din somnul lui dulce. Am facut o schimbare aici pe b;log si ma gandeam sa imi fac si in camera, poate sa imi mut patul ... numai ca nu stiu in care colt al camerei. O sa las asta pe altadata.

La Tv canta o melodie care te face sa te ridici de pe scaun si sa incepi sa dansezi, asa ca inviorare de dimineata, mi-am dat seama ca uneori oamenii sunt rai tocmai pentru ca le este atat de frica de propriile ganduri, de propriile actiuni, de propriile sentimente, se ascund in spatele unei rautati menite sa indeparteze pe toata lumea sau menite sa raneasca pe cei din jur tocmai din cauza aceste frici interiore. ma intreb cum ar fi lumea daca am reusii sa scapam de temeri, de frici si complexe?

Inchid ochii si ma gandesc ...incerc sa descopar cat mai multe insa imi este teama sa nu fac un pas gresit si totul sa se darame...dar banuiesc ca undeva exista un echilibru...

E vreme de stat in parc pe banca pana uit de mine si imi uit si gandurile...e vreme de zambete si si flori parfumate...e vremea sa uitam de tot si sa ne bucuram de noi si atat...

Budapesta

Visele se pot implinii, bineinteles daca faci ceva in aceasta privinta...
Weekend-ul acesta am fost la Budapesta...un oras pe care mi-am dorit sa il vad de ceva timp... de mult timp...dar trebuie sa recunosc ca asteptarea a meritat, impresia de dupa: SUPERB!
Chiar daca o mare parte dintre romani spun...ungurii astia...si unii dintre ei stramba din nas cand vine vorba de Ungarie...ei bine, uite ca sunt mult mai civilizati decat noi, uite ca stiu sa isi pastreze valorile mai bine decat noi si nu in ultimul rand stiu sa puna in valoare ceea ce au.
A fost un weekend in care m-am simtit extraodinar de bine, un weekend in care m-am simtit eu, in care am putut sa fiu eu, asa cum sunt...si m-am simtit extraordinar.
Au fost acele zile in care am uitat de tot, am uitat de lume, de job, de oameni nervosi, de fete triste, de nemultumiri peste nemultumiri.
Viata mea incepe sa o ia pe un curs normal si asta nu poate decat sa ma faca extrem de fericita. Nu voi sta sa definesc ce inseamna normal, pentru ca s-ar putea sa existe pareri impartite, o sa ma rezum la normalul meu, si atat.
S-a intamplat ceva si nu reusesc sa imi dau seama ce anume, e totul atat de bine si tot ce imi doresc este sa ramana asa, in starea asta de bine :)
Nu-i asa ca e frumos? :)

Paradigme

Incerc sa dansez
Cu degetele pe un pian,
Pianul meu imaginar.
Mai cer si o chitara
Cu coardele rupte
Si vreau sa o invat
Sunetul tacerii.

Imi las o idee
Sa miste nisipul
Si marea din loc,
Tu soare hazliu
Priveste apusul
Si spune-mi ce simti...
Tu floare albastra
Pastreaza-mi si mie
Un strop de roua
Pentru o lume noua.

Filoziofii despre viata si iubire...

"CINE TE IUBESTE NU TE FACE SA SUFERI.CINE PRETINDE CA TE IUBESTE DAR TE FACE SA SUFERI TREBUIE INDEPARTAT PENTRU CA POATE DISTRUGE TOT CE E MAI BUN DIN TINE"

Aceste cuvinte au fost scrise intr-un comment, nu o sa va spun de cine anume pentru ca nici eu nu stiu, e "prietenul meu misterios".
Trebuie sa recunosc, ca desi la un moment dat am mai auzit aceste cuvinte, este pentru prima daca cand le si inteleg sensul si sunt perfect de acord.
De ce sunt perfect de acord? Probabil ca... stiti... sau daca nu stiti, cu siguranta ati citit.
Este cat se poate de adevarat ca o persoana poate avea o putere atat de mare incat sa distruga tot ce e mai bun in tine, in sufletul tau. Important este cat timp iti ia ca sa realizezi ca e timpul sa inlaturi pe acel cineva din viata ta. Va spun din experienta, cu cat mai repede cu atat mai bine.
Toate cele petrecute in viata mea pana in momentul de fata m-au invatat ceva, din toate experientele am invatat mai mult sau mai putin. Sa regret ceva in momentul de fata nu ar avea nici un sens. Am incercat sa fac tot timpul ceea ce consideram ca este bine si nu imi pare rau, nu regret nimic.Toate intamplarile, bune sau rele, m-au condus pana aici. Daca la un moment dat m-am intrebat de ce nu i-am dat unei persoane o sansa, am aflat raspunsul in cel mai crunt mod posibil, insa l-am aflat . Mi-am raspuns la intrebare si am invatat cine sunt si ce vreau de la mine, de la viata, de la oamenii care ma inconjoara.
Daca pana nu demult au existat momente in care intrebam "de ce trebuie sa mi se intample tocmai mie asta?" (bineinteles in momentele in care imi simteam sufletul sfasiat si calcat in picioare, deoarece atunci cand suntem fericiti nu ne intrebam de ce suntem atat de fericiti) cu timpul am invatat sa iau totul asa cum vine si sa invat sa fac fata. Stiu ca fiecare lucru, intamplare, persoana... vine atunci cand trebuie sa vina. Scopul s-ar putea sa il vezi mai tarziu.
Am invatat in ultima perioada cat este de important sa poti fi tu indiferent de situatie, sa poti gandii liber, sa poti sa te simti liber si nu in ultimul rand sa ai langa tine persoana care sa te faca sa te simti special, nu doar uneori ci tot timpul si nu prin reprosuri, suspiciuni si conditii impuse.

Mergand azi pe strada am realizat ca lumea asta este cu susul in jos, ca interanctiuniile cu oamenii se schimba, uneori, inainte sa iti poti da seama, ca oamenii sunt rai insa pastreaza in sufletul lor ceva atat de bun si de placut incat te face sa le zambesti. Am realizat ca este important si vital, uneori, sa pui punct si sa o iei de la capat. Noul capitol poate fi atat de frumos si atat de neasteptat incat esti uimit de cat de bine te simti si cat de mult iti place.Eu am avut curajul sa incep un nou capitol si imi este cum nu se poate mai bine, cartea incepe sa devina promitatoare. :)
As dansa acum, de nebuna, prin ploaie, undeva departe, in mijlocul naturii...

Ascult...

...Timpul cum trece
Si lasa in urma vise.
Norii cum se inghesuie
Sa ascunda soarele.
Noaptea cum se grabeste
Sa aduca liniste.

Ascult...
Cum lumea se pierde
In prea multe detalii.
Zambete care imi soptesc
Ca putem orice.
Ganduri ce striga nencetat
Dupa o lume deja adormita.

Ascult...
Cum marea imi spune
Sa fiu fericita.

Dilema...

Am dormit putin insa ciudat de bine...m-am trezit tarziu asadar dimineata nu a decurs ca de obicei...iar in drumul catre lucru, de aceasta data, n-am avut timp sa "meditez", gandurile mele au fost ocupate cu ceva...insa din pacate nu stiu foarte multe despre acel ceva...nu-mi amintesc...
Stiu insa ca am o mare dilema...defapt cred ca sunt doua...sau poate nu...
Ma intrebam zilele aceasta ce inseamna tristetea? Sa fie oare absenta fericirii? Sau fericirea este absenta sentimentului de tristete ?
...greu raspuns...probabil ca o sa ma mai gandesc la asta o perioada buna pana cand voi reusii sa gasesc un raspuns care sa ma multumeasca cat de cat...sau poate ca la un moment dat o sa uit sau o sa apara altceva care ma va preocupa...
Ploaia asta nu mi-a dat o stare tocmai buna astazi...e vremea aia in care ai vrea sa te inchizi in camera si stai asa ascultand ploaia, ascultand glasul ei duios.
Am vazut ca iubirea are si ea un glas duios, mai bine spus am invatat ca are glasul ei specific numai ca uneori poate fi atat de inselator...dar nu mai conteaza pentru ca atunci cand te-a vrajit lumea reala pare atat de departe...ajungi sa te trezesti la un moment dat si sa iti dai seama ca totul are o alta fata ...dar este important sa nu iti para rau pentru ca ai invatat ceva. Acel ceva care te poate ajuta mai tarziu sa iti gasesti adevarata fericire.
Eu sunt convinsa ca fericirea imi va iesi in cale, poate chiar mai repede decat ma astept...si asta este valabil pentru noi toti :)
Va doresc sa va impiedicati numai de fericire.
O seara cat mai placuta...

Pe mainile mele...

...a ramas un vis,
Pe buzele mele au ramas buzele tale.
Ma apasa un dor nebun
Insa mi-e teama...
de propriile ganduri.
Pe mainile mele a ramas tatuata
Atingerea unei flori de primavara,
Soarele imi mangaie fata
Si norii imi zambesc,
E vremea naturii sa renasca
Si a mea... la fel.

Vorbe si iar vorbe...

M-am trezit pe la 7 fara ceva desi nu trebuia sa merg la lucru, probabil din obisnuinta.
Am stat asa in liniste si am vazut cum ziua isi face loc incet...incet... lasand in urma noaptea cu visele ei nebune. A fost o noapte plina de vise care mai de care mai ciudate, insa cu toate acestea as mai fi stat putin in acea lume...parca mai linistita decat cea reala.

Am stat intre cei 4 pereti ai camerei mele , in linistea diminetii...mi-a fost teama sa deschid televizorul sa nu speri si mai tare somnul care oricum era grabit. Mi-am dat seama ca relatile dintre oameni sunt ciudate, te poti apropia de o persoana intr-o clipa doar pentru ca a spus ceva, sau doar pentru o atingere pe care initial nici macar nu ai remarcat-o. Apoi mai tarziu relatile se pot rupe la fel de usor, sau poate chiar mai usor. Un cuvant spus la intamplare care a durut mai mult decat ai fi vrut tu, o vorba aruncata fara sa iti dai seama ce efecte va avea asupra ta sau a celuilalt...
E vreme urata afara ...
Ieri mergand pe strada mi-am dat seama ca pana acum cateva zile nu am trait deloc in prezent. La inceput am trait in viitor cu vise multe si sperante, mai apoi am inceput sa traiesc in trecut si din cand in cand in viitor, dar din ce in ce mai putin. Trecutul era mai prezent ca niciodata, ba prin vorbe, ba prin reprouri, ba prin fapte ce nu au putut fi uitate...
Am luat o hotarare, cea de a nu mai trai decat in prezent, vreau sa profit de fiecare clipa din viata mea si sa ma simt de parca fiecare vis ale meu se implineste in orice clipa, nu mai vreau sa stau in trecut si nici sa ma gandesc la viitor...
Imi beau acum ceaiul fierbinte si ma gandesc la... mai bine nu va spun :)

Haideti sa dansam... pe o pajiste verde , sa inchideti ochii si sa uitati de tot, de griji, probleme, job, vise neimplinite...

Fara sens...

M-am asezat pe scaunul meu de la birou...si pentru un moment am tacut...am stat nemiscata, fara sa respir, fara sa indraznesc sa clipesc...si dintr-o data m-am hotarat. Pun punct si o iau de la capat.
Un capitol s-a terminat si astept sa inceapa altul.

"Te iubesc" ...le aud acum la televizor si am ramas blocata pe ele. Te iubesc...te iubesc...te iubesc...te iubesc...sau poate nu...cuvinte uitate, cuvinte pe care le-am auzit poate pentru ca te-am presat eu prea mult sa le spui, sau poate din intamplare, poate din dorinta de a vedea reactia, poate din ideea de a avea acel ceva care vibreaza inca in trupurile noastre...

Nu vreau sa ma misc...mi-e teama de ceea ce se poate intampla, mintea mea zboara, a calatorit toata ziua astazi prin intamplarile din ultimul an. Zambesc. Anul trecut de Paste eram la fel ca si acum, singra in apartamentul mare.
Parfum de ganduri, parfum de amintiri, carti daruite si planuri de viitori, te gandesti la prima atingere si te intrebi cum de s-a ajuns aici, care a fost scopul intamplarilor si incerci sa deslusesti ce ai invatat din ultimul an al vietii tale...nu reusesti inca sa iti dai seama dar esti sigur de faptul ca totul s-a intamplat cu un rost...s inca astepti... Ai vrea sa dai timpul inapoi de fiecare data cand intampini un obstacol si te gandesti ca poate decizia pe care ai luat-o nu este cea buna si esti pe punctul sa o schimbi insa mai stai putin si te gandesti si iti dai din nou dreptate. Am procedat corect, Mai stai putin cu gandul in trecut si apoi te razgandesti din nou si vrei sa faci ceva pentru a schimba decizia... si intr-un final te trezesti renuntand, fara macar sa te intrebi de ce, fara sa mai speri la ceva desi sti ca in sufletul tau ai vrea sa se intample o minune si toate greselile sa dispara. Punct.
Si sa o luam de la capat pentru ca viata e prea scurta ca sa avem regrete.

O alta seara

Am venit pe jos astazi de la lucru si asta pentru ca mi s-a parut o seara perfecta pentru o plimbare...si se pare ca nu am fost singura, o multime de oameni pe strada profitau de seara frumoasa, oficial prima seara de primavara.

In seara asta nu am vazut decat oameni fericiti, oameni cu zambetul pe buze, oameni care parca au renascut odata cu natura. Ma ntrebam daca am renascut si eu odata cu natura...dar nu...sufletul meu a murit in timp ce natura a renascut.
Ma simt trista si goala pe dinauntru, as vrea sa zbor cu ochii inchisi pana la tine, sa te iau in brate si sa nu iti mai dau drumul niciodata. Este atat de greu sa renunt la vise, este atat de ciudat sa fi nevoit sa nenunti la ele chiar daca asta poate suna ciudat. Desi le-ai calcat in picioare de atatea ori, le-ai ridicat si ai luat-o de la capat in construirea lor...acum insa eu nu o mai pot lua de la capat, stau langa ruine si plang, ma rog sa fie doar un vis, iar atunci cand deschid ochii sa fie totul doar un vis urat.
Mi-e atat de dor...un dor nebun de tine, de mangaierea ta...de... tot...

Noapte...

Din nou...noapte...

Astazi a fost o zi frumoasa, plina de soare, primavara se face din ce in ce mai mult simtita si asta ma incanta. Mi-ar fi placut sa fi si tu cumine , si sa ne bucuram impreuna...

Am iesit de la lucru si aerul negru si cu miros de primavara m-a facut sa imi doresc o plimbare prin centru, acum in mijlocul nopti. M-am indreptat incet catre statia de tramvai, pana am ajuns acasa a parut o vesnicie. Nu m-am putut gandi decat la tine l...
Mai bine tac...

Iti spun doar noapte buna...

Noapte buna

E seara din nou...as vrea sa iti soptesc noapte buna, cu pleoapele inchise ... sa ma acopar cu bratele tale...insa esti atat de departe...lacrimile vor sa ma napadeasca insa nu le las. As vrea sa inchid ochii si sa ma trezesc intr-un alt vis, dar ar fi mult prea frumos.

Astazi a fost a doua zi de primavara, mirosul specific si soarele care imi mangaia obraji cand am iesit din cladirea imensa ma imbia sa alerg, sa ma plimb de nebuna pe strada, sa plang pana la epuizare, sa ma intind pe jos si sa privesc cerul atat de frumos...sa te strig, sa te iubesc, sa te sarut, sa te visesz, sa te ating, sa te doresc...si sa astept sa te vad.

Nu ti-am povestit ca am avut o zi buna la lucru...nu ti-am spus cat de dor mi-a fost sa iti aud vocea...

Nu mi-a mai ramas decat sa iti spun ...noapte buna...in linistea nopti...

Vorbe-n vant

Astazi primavara si-a facut simtita prezenta. A fost o zi in care iti vine sa te plimbi si sa te tot plmimbo so sa uiti de tine. Asta am facut si eu...m-am plimbat si m-am plimbat si am incercat sa uit de mine...
MP3-ul meu a ramas fara baterie si m-am enervat putin pentru ca urma ca gandurile sa plece la plimbare, sa fiu nevoita sa le ascult si sa imi plang de mila.
Prin centru parca intregul oras iesise sa se bucure de aceasta zi de primavara. Cupluri care se tineau de mana si se sarutau patimas, copii alergand dupa porumbei, familii fericite... Toata lumea avea cu cine sa imparta bucuria primaverii mai putin eu. Mergeam printre ei cu lacrimi in ochi si ma gandeam ce frumos ar fi sa... mai bine ma trezesc.
Mi-am dat seama ca nu mai am vise, cel putin nu sunt constienta de ele. Oare pentru cat timp? Cat va dura pana o sa imi fac alte vise, pana fiu din nou fericita?
Privesc pozele tale de pe birou, nu am indraznit inca sa le iau de acolo. Le privesc si ma gandesc ca poate esti fericit si iti este bine. Mi-e atat de dor...


Noapte buna...