Iti mai amintesti ce mi-ai scris...?

Stand intre cei patru pereti ai mei...care ma apara... am deschis seltarul biroului meu...care contine atatea mintiri, ale mele si nu numai...
Am dat peste un caiet, care contine o parte din mine...pierduta si apoi regasita... am deschis-o acolo unde era semnul si am citit...

" Cred ca am gasit in oameni ceea ce imi doream sa gasesc in mine:bucurie! Si-am inteles atunci ceea ce este intr-adevar bucura, este simplitatea! Simplitatea care multora le lispseste. Nu si tie...
Mi s-a spus ca intr-o viata anterioara am fost un fel de "zeita" a lucruriloe marunte si simple, si ca rolul meu era acela de a raspandi bucuria altora in lume. Si-am raspandit-o , cum am putut eu mai bine, caci bucuria vine din noi, din capacitatea noastra de a intelege ca adevaratele minuni se formeaza n jurul celor mai nesemnificative lucruri(roaming), din puterea noastra de a facefata provocarilor si de a vedea in cel mai neinsemnat obiect ceva nou, ceva de pret si de valoare...
Mi-am zis ca nu trebuie sa dezamagesc pe nimeni, nici macar pe mine, pentru ca eu chiar cred in mine si voi crede pana la capat, m-am simtit mai aproape de Dumnezeu si am vazut ca in ciuda esecurilor( pe care le-am avut de-a lungul timpului) si a nenumaratelor greseli, El totusi ma iubeste!
Am avut un loc special atat in viata mea cat si a altora, m-am ajutat , eu ingura, sa ma ridic cand altii m-au vazut invinsa si-au ras, si i-am ajutat tot eu , tot pe ei sa-si accepte existenta, oricum ar fi ea...
Mi s-a spus ca am trait 22 de ani de vis, chiar daca nu mi-am dat seama, ca lucrurile toate se intampla cu un scop, ca poate unii dragi noua ne parasesc poate prea devreme insa niciodata nu vor ramane ai nimanui!
Ca viata e blanda, daca sti cum sa te comporti cu ea...
Ca oamenii sunt totusi buni daca si tu ii vezi tot asa...
Parca imi curge prin vene singuratatea anilor lungi petrecuti fara sens, departe de lume.
Totusi , pot spune cu mandrie acum, ca sunt o femeie slaba si cu frici, insa in ciuda acestora, n-am invatat niciodata sa dau bir cu fugitii. Stiu ca despartirea de lumea asta si de oameni in general nu va avea nimi dramatic, pentru ca nici eu nu am trait asa... in ciuda a tot ce as putea spune, anume mi-am asumat nu numai singuratatea care uneori doare, ci si succesele si esecurile, caci intr-o viata ca a mea exista!
Sunt intr-adevar omul care te-a intrebat neincetat "ce mai faci?" si asteapta in continuare sa auda raspunsul.
Raspunsul pe care vrea sa-l auda.
Si esti omul care o sa-mi dea raspunsul pe care vreau sa-l aud. Nu numai ca am eu certitudinea si siguranta ca asa va fi, mai mult...eu cred in tineca tu poti sa-mi spui ce vreau eu sa aud!"
Daniela
(4 noiembrie 2008)

Am recitit aceste randuri ...si mi-am adus aminte de simplitate...unde este ea... eu nu o mai gasesc...poate ca am pierdut-o sau am ucis-o odata cu sufletul de copil...hmmm...posibil...
Unde este bucuria din lucrurile simple... fericirea din lucrurile marunte... cred ca le-am ucis si pe ele...