Mi-e dor...

Vreau sa te simt...vreau sa te am doar pentru mine...
La geamul meu sunt fulgi care zboara...te vad in fiecare dintre ei...incerc sa te prind dar...in palma mea ...te topesti...

In visele mele te regasesc mereu... de cate ori imi este dor de tine...inchid ochii si tu esti acolo...ma primesti cu bratele deschise ...si ma iubesti...si ma simti...si te simt...
Cu un sarut ma duci in lumea ta...ma invalui in dragostea ta si nu mai pot sa fac nimic...am impresia ca viata mea a inceput... si se va termina cu tine...
Suspin acum...
Mi-e dor de tine... de noi...

Mi-e dor ...

Noul an....

Am fost intrebata ce imi doresc in noul an... ce vreau sa-mi aduca noul an...nu am stiut ce sa raspund... hmmm... ce imi doresc?
Nu stiu ...pentru mine...nu vreau nimic...
In schimb as vrea sa fiti voi fericiti...cu toti...si atunci sunt si eu...

La trecerea in noul an nu voi putea sa-ti spun cat de mult te iubesc si cata nevoie am de tine...dar cred ca tu sti deja asta....
Stiu ... mi-am dat seama ce as vrea in noul an...sa fi langa mine...si atunci ...cu sigranta voi avea tot...

LA MULTI ANI!

TIMPUL MEU...ARE NEVOIE DE TINE...

Stau la masa si imi beau ceaiul, ceaiul cu scortisoara, un ceai de iarna.
E liniste deplina...pana acum cateva minute, in departare se auzeau doi catelusi care vorbeau la telefonul lor mobil...care este vantul...
De la geamul meu se vad case, acoperite cu ramasite ale zapezii, care mai aduc aminte de prima zi de Craciun cand Mosul a dovedit inca o data ca exista!!!

E liniste deplina in toata casa...

Nu a tinut mult...se aude un ceas care bate...la vecinul... si care imi aduce aminte de trecerea timpului. Uff...timpul asta...ii place sa fie in centru atentiei... Toata lumea vb de el: "Nu mai trece odata timpul...\Cu timpul...\ Timpul vindeca orice...\ Timpul e prea scurt...\Nu mai avem timp..."
M-am saturat de expresiile astea...le auzim in fiecare zi!

M-am hotarat acum, in timp ce beau ceaiul meu cu scortisoara, sa nu ma mai gandesc la timp...sa profit de el cat de mult pot... sa te iubesc din ce in ce mai mult...sa te fac sa ma iubesti cat de mult poti...in timpul care mi-a ramas de acum in colo...pentru ca timpul meu are nevoie de tine...timpul meu si linistea de acum au nevoie de tine...
Linistea de acum are nevoie de tine pentru a putea sa fie o liniste vesela...toata fiinta mea are nevoie de tine...te rog vino langa mine...

Te iubesc!!! Si timpul meu are nevoie de tine!!!

Iti mai amintesti ce mi-ai scris...?

Stand intre cei patru pereti ai mei...care ma apara... am deschis seltarul biroului meu...care contine atatea mintiri, ale mele si nu numai...
Am dat peste un caiet, care contine o parte din mine...pierduta si apoi regasita... am deschis-o acolo unde era semnul si am citit...

" Cred ca am gasit in oameni ceea ce imi doream sa gasesc in mine:bucurie! Si-am inteles atunci ceea ce este intr-adevar bucura, este simplitatea! Simplitatea care multora le lispseste. Nu si tie...
Mi s-a spus ca intr-o viata anterioara am fost un fel de "zeita" a lucruriloe marunte si simple, si ca rolul meu era acela de a raspandi bucuria altora in lume. Si-am raspandit-o , cum am putut eu mai bine, caci bucuria vine din noi, din capacitatea noastra de a intelege ca adevaratele minuni se formeaza n jurul celor mai nesemnificative lucruri(roaming), din puterea noastra de a facefata provocarilor si de a vedea in cel mai neinsemnat obiect ceva nou, ceva de pret si de valoare...
Mi-am zis ca nu trebuie sa dezamagesc pe nimeni, nici macar pe mine, pentru ca eu chiar cred in mine si voi crede pana la capat, m-am simtit mai aproape de Dumnezeu si am vazut ca in ciuda esecurilor( pe care le-am avut de-a lungul timpului) si a nenumaratelor greseli, El totusi ma iubeste!
Am avut un loc special atat in viata mea cat si a altora, m-am ajutat , eu ingura, sa ma ridic cand altii m-au vazut invinsa si-au ras, si i-am ajutat tot eu , tot pe ei sa-si accepte existenta, oricum ar fi ea...
Mi s-a spus ca am trait 22 de ani de vis, chiar daca nu mi-am dat seama, ca lucrurile toate se intampla cu un scop, ca poate unii dragi noua ne parasesc poate prea devreme insa niciodata nu vor ramane ai nimanui!
Ca viata e blanda, daca sti cum sa te comporti cu ea...
Ca oamenii sunt totusi buni daca si tu ii vezi tot asa...
Parca imi curge prin vene singuratatea anilor lungi petrecuti fara sens, departe de lume.
Totusi , pot spune cu mandrie acum, ca sunt o femeie slaba si cu frici, insa in ciuda acestora, n-am invatat niciodata sa dau bir cu fugitii. Stiu ca despartirea de lumea asta si de oameni in general nu va avea nimi dramatic, pentru ca nici eu nu am trait asa... in ciuda a tot ce as putea spune, anume mi-am asumat nu numai singuratatea care uneori doare, ci si succesele si esecurile, caci intr-o viata ca a mea exista!
Sunt intr-adevar omul care te-a intrebat neincetat "ce mai faci?" si asteapta in continuare sa auda raspunsul.
Raspunsul pe care vrea sa-l auda.
Si esti omul care o sa-mi dea raspunsul pe care vreau sa-l aud. Nu numai ca am eu certitudinea si siguranta ca asa va fi, mai mult...eu cred in tineca tu poti sa-mi spui ce vreau eu sa aud!"
Daniela
(4 noiembrie 2008)

Am recitit aceste randuri ...si mi-am adus aminte de simplitate...unde este ea... eu nu o mai gasesc...poate ca am pierdut-o sau am ucis-o odata cu sufletul de copil...hmmm...posibil...
Unde este bucuria din lucrurile simple... fericirea din lucrurile marunte... cred ca le-am ucis si pe ele...

Astazi...e seara in care am murit...

M-am hotarat in seara asta sa imi ucid sufletul de copil...
sa-mi ucid gandurile...
visele...
cuvintele...
sa ucid tot ce se gaseste in mine...
De ce? pentru ca astfel nu vor mai face rau nimanui!!!

A NINS...

A nins...
Astazi de dimineatza am deschis ochii plin de somn...care ar fi vrut sa mai doarma putin...pentru ca le era frig...
Am privit pe fereastra...dar cred ca am privit in gol...fara sa imi dau seama ce se intampla ...fara sa fiu atenta la ce as putea sa vad...Mi-am scos mana de sub plapumica si am intins-o dupa telefon, aveam doua sms...l-am citit pe primul...cel trimis aseara...si ma gandeam ca si eu fac la fel... inainte sa dorm...citesc pentru a putea sa vises, dupa care am deschis cel de al doilea sms : "O dimineatza de Craciun adevarata!A nins! E alb peste tot!" Atunci am privit din nou pe fereastra, prin perdeaua verde parca se deslusea albul imaculat, asezat atat de comod pe crengile nucului din dreptul geamului...m-am ridicat repede din pat si am fugit la fereastra..intradevar ninsese...
Mosul se pare ca ne-a adus cel mai frumos cadou...zapada in diminetza de Craciun...eu cred in mos Craciun...tu crezi?
Privind pe fereastra mi-am adus aminte de zilele de iarna cand ma trezeam dimineatza totul era alb...in spatele blocului in care locuiam, in spatiul nostru de joaca , zapada nici macare nu fusese atinsa ...era o patura alba...ca imi dadea senzatia ca visele mele pot fi nelimitate, ca imi pot dorii orice si pot visa orice...imi dadea acea senzatie de infinit...
Acelasi lucru l-am simtit si azi de dimineatza...o senzatie de infinit...ma simteam din nou acelasi copil...care poate sa viseze orice...care poate orice...si care crede ca visele pot deveni realitate...da visele pot deveni realitate, visele de azi pot fi realitatea de maine...orice cadere poate fi un pas inainte...

Acum in diminetza de Craciun...trebuie sa sti...ca...
TE IUBESC!

E CRACIUN...

E Craciun...
Bradul e facut...cadourile au fost desfacute ...
Miroase a iarna...mie dor de zapada...
Craciunul e perioada cea mai frumoasa a anului...lumini peste tot ...colinzi care vin din suflet...
Singura perioada din an in care oamenii sunt mai buni si mai darnici ca niciodata...

Pe biroul meu au ramas 2 globuri ...2 stelutze...ma uit la ele si ma vad pe mine anul trecut, in momentul in care le-am cumparat ...si o zi intrega am stat si le-am privit si m-am minunat ...
In ele ma vad pe mine...pe mine cea de anul trecut ...oare m-am schimbat?
Cu siguranta, pentru ca si viata mea s-a schimbat ...nu mai e la fel ca cea de anul trecut...si odata cu ea m-am schimbat si eu...

Am primit cadou un caietzel ... mare...in care sa imi masor gandurile... in care sa imi spun visele , ideile , sa imi trec amintirile... odata cu toate astea sa imi masor timpul.
Am primit un caietzel care va fi poate singura fereastra deschisa catre viata de acum...sau de atunci...si care imi va tine socoteala viselor mele...

E Craciun...
CRACIUN FERICIT!!!!!!!

CE BINE CA ESTI....

...ce mirare ca sunt...

Simt nevoia sa iti spun ca...TE IUBESC!
Sunt atat de multe lucruri pe care as vrea sa ti le spun, dar de cele mai multe ori vorbele se inghesuie toate odata si nu vor sa iasa...atunci tac si te privesc...
Imi hranesti visele...si le dai aripi sa zboare...
Iar ele se pare ca te asculta doar pe tine...au uitat complet de mine...

Ma plimb prin camera ...e goala fara tine...

Pe jos sunt globurile de anul trecut pregatite pentru un nou brad...
Nu am indraznit sa ma ating de ele pana aseara...cand am umblat putin prin cutia in care stau de muuult...
E ca si cum as fi facut o plimbare prin amintirile de anul trecut..
si nu numai...

Ma uit pe fereastra... nu a nins nici azi...ma intreb daca va ninge de Craciun...
mai este doar o zi...

CE POT FACE...???

Mi-am dat azi seama ca oamenii mint...ii mint pe cei din jur , se mint si pe ei...pe ei se mint mult....
Spuneai tu ca nu mai poti trai fara mine...hmmm....ciudat... pentru ca acum ai vrea sa nu te mai intorci din lumea pe care numai tu o sti...vrei sa pleci...vrei sa nu mai sti de nimic...sa nu mai simti...vrei sa te intorci intr-o lume a ta...
Ma uit acum la rama pe care tu mi-ai facut-o cadou...poza radiaza...la fel si noi in poza... acum nu mai e deloc asa...unde sunt amintirile frumoase pe care le avem...unde sunt clipele in care spuneai ca tristetea nu a mai trecut pe la tine de o mie de ani...unde sunt toate astea???
Se pare ca uiti de ele, uiti tot ce a fost frumos si te refugiezi intr-o lume din care am tot incercat sa te scot ...atunci cand cred ca am reusit...imi dau seama ca defapt nu am facut nimic...iar tu esti tot acolo.
Mii de intrebari fara raspuns se plimba acum prin gandurile mele...cea mai apasatoare este... Ce pot face? Un raspuns... nu... nu am nici eu si poate ca nimeni nu are...

Ti-am promis ca voi fi langa tine tot timpul... nu ma crezi si uneori te departezi....esti undeva...acolo...incerc sa sa te aduc langa mine dar nu prea reusesc...

Ma simt inutila...

AZI...

Eram in baie azi...in apa fierbinte...imi venea sa plang sa plang din suflet ... suflet care a inceput sa se obisnuiasca cu aceasta stare...ii vine sa planga din ce in ce mai des...
Ma gandeam sa scot dopul si sa ma scurg si eu odata cu apa...nu am reusit...apa sa scurs usor ..dar eu am ramas...am ramas cu amintirile mele...cu gandurile mele...am ramas cu acele cuvinte care au durut...am ramas cu intrebari la care nu am un raspuns si nici nu voi avea...
Ma gandesc ...ganduri inutile...nu pot face nimic...sau mai bine zis nu stiu ce pot face....
Plang...pentru a mia oara... nu mai pot masura tristetea...nu mai are limite...

UN NEOBISNUIT FRUMOS...

Visez…
In ultima perioada in viata mea …
Totul e haotic… visez…

Soarele rasare noaptea,
Luna si stelele apar ziua,
E zapada dar trandafirii tocmai infloresc

Visez cu ochii deschisi,
Iar atunci cand dorm, visele se ascund

Si ca si cum nu ar fi sufficient,
patul meu s-a mutat pe tavan
Visez …dar totul pare atat de real
Oare realitatea e un vis,
Care se termina cand vrea el?

AM PLANS...

Am plans azi...am plans mult... si inca as mai plange...lacrimi mai am suficiente, dar nu mai am energie...
Azi mi-am vazut, mai bine spus revzaut, intreaga mea viata...copilaria...adolescenta... prima iubire adevarata...primul sarut...am revazut totul...
Am simtit tristeze dar si fericire, am simtit caldura insa in acelasi timp un cub de gheata imaginar si-a facut loc, usor pe spatele meu...

Mergeam pe strada pe care acum cativa ani in urma paseam...de cele mai multe ori trista... si singura... acum ma simteam la fel, departe de tot ce a insemnat viata mea in ultimi ani, in ultimele luni...departe de cei care au insemnat viata mea in ultima periaoda...
Prea multe amintiri ... prea multe sentimente traite le-am regasit...nu mai reusesc sa le deslusesc si sa le separ...
Am plans...am plans mult azi...si inca as mai plange...

Vad brazi...oamenii cumpara brazi...vine Craciunul...anul acesta nu voi avea brad...cel putin nu unul adevarat...bradul meu...

Mi-am amintit si am plans din nou....

Mi-e atat de dor de tine...

Mi se pare ca nu te-am vazut de o vesnicie...imi e atat de dor de tine... incat as vrea sa te aduc inapoi langa mine, sa ma ti in brate pentru o eternitate...
As vrea sa pot da timpul inapoi... sa te am langa mine si sa opresc timpul...lumea intreaga sa stea loc...iar noi sa ne putem iubi in liniste, linistea care pote fi atat de frumoasa...linistea care uneori te ucide alteori te salveaza...
Mi-e atat de dor de tine...incat te-am rapit...iar acum te plimbi prin parcul gandurilor mele... te scalzi in visele mele...si dormi in patul sufletului meu...

Mie atat de dor de tine...

INCREDEREA....

Am cautat in dictionar sa vad ce inseamna cuvantul "incredere", am gasit o definitie simpla si ...banala...

ÎNCRÉDERE s.f. Acţiunea de a (se) încrede şi rezultatul ei; sentiment de siguranţă faţă de cinstea, buna-credinţă sau sinceritate a cuiva; credinţă. ♢ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredinţa orice secret, orice misiune.

Am stat mult timp sa meditez la ce scrie mai sus...de ce? pentru ca ma gandesc in cate persoane din toti cei pe care ii cunosc pot sa am incredere, in una...sau poate doua...sau...sa fie oare mai multe???
Pana acum cateva zile credeam ca pot avea incredere in oricine pentru ca orice persoana merita asta ... dar cred ca incep sa ma trezesc din somul meu si sa imi dau seama ca nu este asa...nu poti avea incredere in oricine...
Intr-o dimineata cand tocmai eram pe punctul de a pleca intr-o frumoasa excursie prin tara... stateam si sorbeam din cafeaua care se racea...impreuna cu Daniela si ne intrebam daca mai are rost sa mergem si sa facem ceea ce ne-am propus ...avand in vedere a din 5 persoane ramaseseram doar noi doua...
Atunci Daniela a spus :"Ce rost are sa crezi in alti , nu mai bine crezi in tine?"
M-am gandit la cele spuse... asta pentru ca eu nu am avut incredere in mine pana acum...nu demult...
Asadar ce e mai bine....sa ai incredere doar in propria persoana sau trebuie sa crezi si in oameni?
Increderea asta poate genera multe discutii ...fiecare dintre noi a spus macar odata "nu ai incredere in mine..." cu toate ca poate nici noi nu aveam in propria persoana in acele momente...sau si mai grav...poate nici noi nu aveam incredere in persoana care statea in fata noastra si pe care ne-am suparat atat de tare ca nu ne da increderea ei...

M-am dat seama aseara ca totul se rezuma la un "eu" si atat... fiecare se lupta sa-i fie lui bine si eventual persoanei care o considera foarte importanta in acel moment...si nimic mai mult...
Mi-a luat ceva timp sa imi dau seama de existenta acestui "eu" iar trezirea din visul meu a fost brusca si dura , nu ma asteptam ca lumea intreaga sa fie atat de egoista...desi mi s-a spus...mi s-au oferit exemple...am fost avertizata...
Azi nu suntem decat nista papusi pe baza de arc...sau eventul niste marionete in jocul social...care ne adanceste si mai mult...
Fiecare dintre noi poarta o masca..ii e frica sa nu fie descoperit asa cum este si sa para slab...
Suntem niste actori pe scena propriei vieti... un rol pe care uneori nu prea stim sa il jucam...

Revenind la incredere mi-am dat seama ca doare mai putin daca te dezamagesti tu pe tine...decat daca te dezamagesc ceilalti...daca increderea pe care le-ai oferito nu a fost apreciata ...daca ai dat foarte mult si nu ai primit nimic... asadar increderea ta o meriti doar tu...si poate una sau doua persoane...

Mi-as dori sa fac lumea mai buna ...makar acum...pentru cateva zile... sa uite de acel "eu" si sa se gandeasca cu toti la un "noi"...
Raman cu dorinta mea arzatoare...

..........................

"M-ai facut sa ma simt ce nu am fost niciodata, sa-mi iubesc pielea singura cand nu esti, sa ma sarut in gand, de fiecare data, sa-mi bata inima ca unui copil speriat de intuneric, sa simt din nou ca iubesc pentru prima data. Te iubesc si imi iubesc si viata, si-mi pare bine ca traiesc, pentru prima data dupa mult timp...daca n-am murit inca e numai vina ta! Daca acum simt ca te cunosc de o viata ...ce o sa zic dupa o viata "

Vreau sa te iubesc asa cum nimeni nu a facut-o pana acum...
vreau sa ma scurg prin tine,
prin gandurile tale, prin trupul tau...
Vreau sa devin una cu tine...

Pielea mea iti simte atingerea in fiecare clipa...

Vine Craciunul!!!!

Mi-a zis azi Mirela, (colega mea de apartament) sa nu mai scriu trist....
Am zis ca trebuie sa o ascult in seara asta, asa ca m-am gandit sa scriu despre faptul ca vine Craciunul...si sunt atat de bucuroasa...sa il petrec cu voi...cu toti...
Afara e atat de frumos, peste tot sunt lumini colorate, care parca iti coloreaza si tie macar putin viata sau gandurile pe care le ai in acel moment... e frumos, si vine Mosul... da vine Mosul cu sacul lui rosu plin de cadouri...
Hmmm...oare ce ne va aduce mosu??? Eu as vrea...mai putin rautate, mai multe zambete sincere... uff...si multe alte lucruri de genul acesta...da ...as vrea mai multa fericire pe chipurile oamenilor...
oare este posibil??? poate ca da,poate ca nu, dar cu toate astea ...

Vine Craciunul!!!!!!!!!!!!!!

O sa impartasesc cu voi un filmulet care mie mi-a placut ... ;D

Iuly & Daniela

Pentru ....tine.... ;D

POATE...

Inchid ochii si strang intreg universul intre ploapele mele greoaie acum,
Poate ca sentimentele mele sunt mici in comparatie cu universul,
Poate ca eu sunt nesemnificativa pentru lume
Poate ca nimeni nu ma cunoaste....cu adevarat...nici macar eu...
Sau nimeni nu ma vede ...nici macar eu
Si nimeni nu ma crede....nici macar eu

Poate ca ar trebui sa ma scurg incet spre uitare,
Dar cred ca am facut asta deja... praful e asternut peste tot...
Poate ca totul se va transforma in fum...oadata cu mine
Si se va risipi in mirosul intens de agitatie...
Sau poate ma voi scurge incet spre singuratate...si imi voi gasii si echilibrul.

Poate ....poate...poate...

ECHILIBRU...

Nu mai am echilibru...
Mi-am pierdut echilibrul...
Nu l-ati vazut???acum cateva luni era la mine...acum nu-l mai gasesc... e la tine??? te rog sa mi-l dai inapoi, am nevoie de el...
Echilibrul meu...unde esti?

Ma gandesc ca, poate, la un moment dat nu am stiut sa-l apreciez asa cum trebuia, iar acum tanjesc dupa el...
Balanta sufletului meu se misca acum neincetat, atarna mai greu cand intr-o parte cand in alta...nu isi poate gasi locul...

Am nevoie de echilibru...

NU MAI SIMT...

Mergeam azi pe strada si ma simteam goala…atat de goala ca imi venea sa plang, sa plang cu totul, cu tot cu suflet si cu inima si cu trup.Am incercat sa imi dau seam ce simt dar nu am reusit, vroiam sa simt ceva…orice…dar nimic…

Am ajuns acasa si pentru cateva zeci de minute am stat in liniste pentru a auzi si a simti ceva…dar nimic…inima mea bate in acelasi ritm, gandurile se golesc odata cu trecerea timpului, nu se aude nimic, sentimentele nu vor sa ma incerce, nu vor sa treaca azi pe la mine…

Ma simt atat de pierduta, sunt in noroi si nu ma pot ridica, sunt in nisip miscator si cu cat incerc sa ies cu atat ma afund mai tare in propria durere si in propriul gol… Astazi ii zambeam unei personae si nu intelegeam de ce o fac, de ce ii zambesc ? care sunt sentimentele mele fata de ea?adica simt ceva?

Shhhhh…..sa simt….shhhhhhh…….

Nimic!!! Chiar nimic!!!

Oare am murit??? M-am sinucis cu proprile ganduri ?

Posibil , totul este posibil… iar in acest moment nu mai am sentimente…sau poate nu le mai inteleg, poate ca aceea comunicare dintre noi nu mai este, iar acum ele nu mai reusesc sa ia legatura cu mine.

Dar daca m-am sinucis ce rost mai au toate astea? Ce rost mai au sentimentele? Ce rost mai are sa simt ceva? M-am sinucis…si odata cu mine si sentimentele…

Nu mai simt nimic, am mai stat putin in speranta ca poate voi simti ceva…durere, sau poate iubire sau macar ura…sau tristete , melancolie, dorinta… nimic!!!

Am renuntat…

Ganduri....ganduri....ganduri...

Ganduri....ganduri....ganduri....
De ce atatea milioane de ganduri ???
Care zboara neincetat dintr-un colt in altul , care nu vor sa se mai opreasca,
Parca prind aripi din ce in ce mai mari cu cat le dam mai multa importata...
Mergi pe strada si te gandesti la tine...la mine, la noi... la tot...
te gandesti ca ultima data nu ai reusit sa ma saruti asa cum ai fi dorit
Ca nu m-ai strans suficient de tare in brate, cai ai fi vrut mai mult...
Timpul trece ...trece repede... si mie imi e dor de tine...
Mie un dor nebun de tot ce insemni tu... eu... noi...

Ganduri....ganduri....ganduri....
Am facut un dush...si miile de ganduri pe care le aveam,
S-au trasformat in unul singur....TU...

Ce ne-am face noi fara ganduri???
Ne trezim cu toti la un moment dat ca spunem...
"Nu imi lua visele!"
"Nu imi lua amintirile!"
Cred ca mai corect ar fi... "Nu imi lua GANDURILE!"
Pentru ca ele ne aduc si visele, si amintirile, si iluziile si ...tot...

Am ganduri pentru o eternitate de acum in colo....

Tot....

Nu vreau sa mai vorbesc!!!
Cred din ce in ce mai mult ca ele, cuvintele, nu reprezinta nimic....dar chiar nimic!!!
De cate ori nu am vrut sa spun ceva...si s-a inteles cu totul si cu totul altceva...daca nu as mai folosi cuvinte ar fi mai bine? Daca nu as mai vorbi???
Spunea Daniela ca ...viata e prea scurta ca sa faci tot ce vrei sa faci...oare e adevarat?

Nu stiu...dar cred ca daca am reusit sa te gasesc, si sa te iubesc, si sa te fac sa zambesti chiar daca doar uneori, si daca am trait langa tine chiar si cateva clipe in care a plutit fericirea inseamna ca am facut tot ce trebuia sa fac in viata asta... de restul ma voi ocupa mai tarziu...acum trebuie sa te iubesc..

Esti pentru mine luna plina in notile intunecate, esti soarele care apare pe neasteptate in zilele ploioase, esti aerul de care am nevoie pentru a trai, esti visul pe care as vrea sa-l traiesc in permanenta, si care a devenit realitate... esti TOT!!! un tot in care vreau sa inot pentru o eternitate de acum incolo, un tot in care m-am cufundat in totalitate si din care nu vreau sa mai ies...

Acum iti spun ...noapte....

Pentru ca ii era atat de dor...

Am ramas singura.... am stins TV si s-a facut liniste...
Linistea care imi da fiori de fiecare data,
Linistea care nu vrea sa vorbeasca cu nimeni
Si care nu se plictiseste niciodata.
Care imi ofera amintirile pe o tava de argint, care imi da nelinistea cadou,
Cea care pune stapanire pe tot.
M-am hotarat azi sa vorbesc cu sufletul meu,
L-am gasit intr-un colt al camerei, trist...
Nu stia daca mai este copil sau acum este matur...
Am stat putin si l-am privit...ma gandeam cum ma simt eu...
Ma gandeam ca la aceasi intrebare m-am gandit si eu azi...
I-am raspuns ca este copil, ca intotdeauna va fi asa,
Ca viata e mai frumoasa vazuta prin ochii unui copil...

Simteam parfumul tau in camera... m-am intors sa vad de unde vine,
credeam ca esti langa mine, am cercetat repede camera,
Dar era goala....
Mi-am ntors privirea catre sufleutl meu, dar nu mai era...
plecase si el...
La tine...
pentru ca ii era atat de dor...

VREAU!!!

Vreau sa te iubesc pana la epuizare!
Vreau sa te sarut pana uiti de tot...pana uitam de tot...
Vreau sa te tin in brate o vesnicie de acum in colo,
Vreau sa plutim pe un nor catre eternitate,
Si de acolo sa privim lumea....

Vreau ca iubirea mea sa nu doara...

"Nu am pentru ce sa zambesc acum!"

Astazi ... am auzit o fraza... care parca mi-a dat cu ceva in cap.. "Nu am pentru ce sa zambesc acum!" a fost cu atat mai dureros cu cat fraza a fost spusa de o prietena buna.
Hmm...stau si ma gandesc oare cati oameni din intrega lume gandeau acelasi lucru in aceea secunda... Imi venea sa plang...
Ma durea intreg si trupul si sufletul...
Oare chiar credea asta cu adevarat??? Adica..cu totii avem la un moment dat o zi mai proasta sau o perioada in viata noastra cand avem impresia ca totul se darama in jur...dar asta nu inseamna ca este intradevar asa...si ca nu mai avem pentru ce sa zambim...
Si faptul ca traim e un motiv sa zambim, si faptul ca acum cineva se gandeste la tine...si ca iti cumperi o carte pe care ai dorit-o demult...si ca ai vazut un om care ti-a zambit...sincer, si ca.... si ca...
Sunt atatea motive pentru are am putea sa zambim...incat ...cred, ca daca ne-am gandi la ele in fiecare clipa am rade in hohote...
Eu cred ca trebuie sa invatam cate ceva in fiecare zi , si ca orice zi in care nu ai zambit e o zi pierduta... bineinteles sa zambesti din inima si nu doar asa..."de vazul tuturor"... pentru ca asa , mai bine nu mai zambesti...
Eu zambesc...si zambesc cu tot sufletul...pentru ca te-am cunoscut, pentru ca esti aici, pentru ca sunt aici, pentru ca esti langa mine, pentru ca te iubesc mai mult decat orice, pentru ca ...vine Craciunul...si pentru ca sunt cea mai fericita.... as mai avea de enumerat dar cred ca nu voi termina niciodata... ;))

Daca voi ajunge vreodata sa spun aceasta fraza inseamna ca aceea zi este pierduta si odata cu ea si eu...

PASII MEI...

M-am trezit de dimineata cu sentimentul singuratatii care ma tine in brate...
Am stat o perioada fara sa ma misc, si ma gandeam...
Priveam inapoi la pasii lasati pe nisipul vietii mele,
Piveam... inapoi si vedeam o multime de urme care nu erau ale mele,
Pasii mei...pasii tai...pasii vostri.... toti sunt acolo...
O multime de pasi straini...
Unii mai mari, alti mai mici, unii mai adanci, alti nesemnificativi.
Am vazut amintiri de care imi era atat de dor,
Am vazut pasi care i-au corectat pe ai mei, sau pasi pe care eu i-am copiat.
Am gasit aici pasii tuturor celor care au trecut prin viata mea
Si de la care am invatat cate ceva.
Pasii care au mers in drept cu mine ...si care inca mai merg,
Pasii care s-au alaturat alor mei acum de curand, si care mi-au schimbat directia...
Ce se va intampla daca acesti pasi isi vor schimba directia,
O vor lua pe un alt drum, iar pe mine ma vor lasa sa il continui pe al meu
Fara macar sa imi spuna ceva...ceva ...orice...
Oare sa ma gandesc cum va arata nisipul vietii mele si de acum incolo?
Mai bine nu... s-ar putea sa ma ratacesc printre pasi
Sau sa nu-i mai gasesc.
Mai bine astept...asptept sa vad ce se va intampla....
Pasii mei...

Fa ceva!!!

Nu mai inteleg nimic!!!
Imi spui ca ma iubesti... rostesti aceste cuvinte cu o placere enorma... dar nu stiu daca reprezinta cu adevarat ceea ce simti...adica ... nu stiu ce simti...ce vrei ...ce asteptari ai tu de la mine...si mai ales nu stiu ce ar trebui sa fac eu... pentru tine, pentru noi.
Imi spui ca ma iubesti, dar atat... nu faci nimic sa-mi dovedesti ca e asa...ca ma vrei langa tine...cai ai vrea sa-mi impartasesti din ideile tale si sentimentele tale, ca ai vrea sa ma ti in brate, ca ai vrea sa fi cu mine...
Nu mai inteleg nimic! Iar tu nu faci nimic sa-mi explici... nu faci nimic ca eu sa inteleg cine esti defapt si ce vrei...
Fa ceva! Fa ceva ca sa raman langa tine! Fa ceva ...altceva decat sa ma departezi de tine! Fa ceva!!!
Te rog... fa ceva!!! Asta daca vrei ...bineinteles....
Nu ma lasa sa plec...

Urasc....

E trist.... si doare ... indiferenta ta... am impresia ca merg in drept cu o statuie, rece si tare, de cate ori incerc sa ma apropi ma lovesc atat de tare de indiferenta ta...incat uneori imi vine sa renunt...
Cred ca voi ajunge la un momet dat sa urasc... sa urasc din toata inima ...din tot sufletul...sa urasc cu totul... sa ma urasc pe mine...
Pe mine cred ca ma urasc deja... ma urasc pentru tot ce spun, si cred...si fac..sau nu fac...ma urasc pentru tot ce sunt acum...
Credeam pana acum nu demult, ca nu am simtit ura deloc... ca nu am urat deloc, dar cred ca m-am inselat... pentru ca urasc, ma urasc pe mine...
Imi urasc sufletul ca e atat de "prost", imi urasc cuvintele care uneori ies fara ca eu sa le las, imi urasc sentimentele pe care uneori le am ...
Ploua!!!
Iar eu as vrea sa-mi ucid sentimentele!

Nu vreau sa mai vorbesc!!!

Am descoperit azi cat de mult pot sa doara cuvintele ... mai mult decat durerea fizica... le auzi si doare, iar dupa aceea stai si meditezi la ele si incepe sa doara si mai tare.
Cuvinte spuse la intamplare , cuvinte care nu pot defini sentimentele, cuvinte care sunt de piatra si te lovesc asemeni uneia... uneori dor...
Pana acum, pana azi nu credeam ca poti fi ranit de niste cuvinte simple...goale...de piatra...plastice...
Am auzit cuvantul incredere, incredere in ce? in cine? si mai ales de ce?
Ce e defapt increderea si unde duce ea?
Increderea pe care o are cineva in tine.(cand spun cineva ma refer la persoanele, care au un rol important in viata ta) iti poate da aripi sa zbori mai sus si mai sus...din ce in ce mai sus???
Cred ca da...cel putin mie da...si chiar daca tu nu ai incredere in tine sti ca cineva are, cineva crede in tine cu toata forta.
Astazi...acest cuvant mi-a aruncat cerul in brate, cu totul... acest cuvant te poate face si sa cazi...rau de tot...sa te doara fiecare particica din corp si din suflet, sa te doara fiecare gand pe care il ai sau l-ai avut, fiecare vis...
Ciudat... cuvintele te pot rani...mai mult decat crezi...
Eu imi caut acum cuvintele ..dar nu le mai gasesc...si imi este atat de frica si sa le caut incat stau pe scaun si nu reusesc nici macar sa ma misc... daca un cuvant de al meu va rani pe cineva???
Ma dor acum toate cuvintele pe care le-am spus si care poate ca au facut rau...ma dor toate pe care le-am spus cu sau fara voie... trec prin mine, prin sufletul meu , care acum nu mai simte nimic altceva decat durere...o imensa durere...
Nu vreau sa mai vorbesc!

Vreau sa plang pana la epuizare...

Vreau sa plang pana la epuizare, vreau sa nu mai am lacrimi si nici suflet, vreau sa uit de tot, vreau ca gandurile mele sa plece pentru totdeauna si sa ma lase in pace...
Intunericul de afara...ciudat...dar imi da o stare de liniste, de ce?...pentru ca e atat de calm si singur incat nimic nu-i poate face rau... si nici el nu poate face nimanui vreun rau...
E intuneric si in mine... nu mai vreau sa stiu nimic...nu mai vreau sa aud nimic...vreau sa fie liniste...pentru prima data imi doresc sa fie liniste...dar o liniste in care sa ma pot afunda, o liniste inspaimantatoare, sa nu-mi mai aud nici gandurile nici sufletul...

Nu incerca sa ma opresti!
Vreau sa plang pana la epuizare...

Nimic!!!!!!!!

Mergeam azi pe strada...o aglomeratie de nedescris, aveam impresia ca ma sufoc, parca toata lumea se stransese in jurul meu, si incerca sa imi ia aerul. Am incercat sa merg mai repede, din ce in ce mai repede, dar aveam impresia ca , cu cat imi doresc sa ajung mai repede acasa, intre cei 4 pereti ai camerei mele care urmau sa ma protezeje, cu atat ma miscam mai incet...
Mergeam... si la fiecare pas aveam impresia ca o bucata din mine se pierde, ca ramane in urma... aveam impresia ca ma scurg...putin cate putin...
Imi doream ca pamantul sa ma inghita, sa ma traga inauntru si sa ma tina acolo ascunsa pentru un timp sau pentru o eternitate... L-am rugat cu toata puterea mea, dar se facea ca nu ma aude, era nepasator la strigatele mele, nepasator la durea si la lacrimile mele...nepasator fata de mine...
Am continuat sa merg ... cu privirea in gol...cu lacrimi in ochi...cu durerea mea...
Ziua de azi a durut...si a durut tare...au durut niste cuvinte fara sens, niste cuvinte care exprima plastic un gand, sau poate ca il exprima doar pe jumatate, sau chiar deloc...
Ma gandeam ca poate uneori e mai bine sa taci si sa fi solitar, imun la sentimente... in felul acesta nu ai face rau nimanui, nu ti-ai dori sa mori atunci cand cineva iti vorbeste despre faptul ca i-ai inselat asteptarile, sau cand cuvintele tale au ranit desi tu nu vroiai asta...
Imi venea sa-mi ucid proprile ganduri care de aceasta data zburau necontenit...si nu ma lasau in pace... am vrut sa-mi ucid propriile cuvinte care oricum nu mai ieseau acum... nu vreau sa mai simt nimic! Nu vreau sa mai zic nimic!!! Nu vreau sa mai fac nimic!!!

Acum nu ma poate face nimic sa ma simt mai bine... nimic!!!

Oamenii... din nou despre oameni...

Cred ca o viata intreaga de acum in colo voi incerca sa descopar oamenii, sa-i inteleg mai bine, sa ma pot apropia de sufletele lor... sa pot...macar pentru o secunda sa ii fac sa simta fericirea din sufletul meu si sa zambeasca, sa zambeasca sincer... Sa priveasca in oglinda si sa vada dincolo de aparente... la sufletul lor care asteapta in liniste sa fie bagat in seama.
Ma gandeam asta...pentru a nu stiu cata oare... ca toti oameni raspund la intrebarea "Ce mai faci?" cu "Bine!"...chiar daca nu fac bine, sau chiar daca, poate, fac extraordinar de bine.
"Bine!"...
Am auzit atat de mult acest cuvant incat a inceput sa ma irite...uneori nici nu mai are rost sa adresezi intrebarea...primesti raspunsul ...acelasi de fiecare data...si pe acelasi ton sec, dupa care urmeaza cateva secunde de pauza in care fiecare mediteaza la intrebare si respectiv la raspuns... secunde care par imense...
Ma gandesc, oare cati oameni dau importanta acestei intrebari, oare cati o spun din suflet, din dorinta de a primii intradevar un raspuns sincer...sau, la cati a devenit un fel de tic verbal...
De cate ori cineva intrebata "ce mai faci?" imi vin in minte o gramada de lucruri pe care le-am facut, tot ce am invatat , tot ce am trait...toate sentimentele care m-au incercat in ultima perioada si care sunt noi si inuman de placute... dar cu toate astea, si eu ca si fiecare, ma rezum la..."Bine!" acelasi "Bine!" sec...nimeni nu stie la ce ma gandesc, la cate am cunoscut...

TE-AS TINE IN BRATE...

Te-as tine in brate... o eternitate...
Te-as tine in brate...pana mi-ai spune ca nu mai poti,
Pentru o secunda te-as lasa... insa gandurile mele oricum te vor imbratisa.
Sa te tin langa mine pentru 10 vieti de acum in colo,
Sa pot sa iti arat cat de mult TE IUBESC!
Sa te sarut in fiecare secunda...si sa-mi las gandurile sa zboare,
Inima si sufletul meu...sa zburde alaturi de inima si sufletul tau...

Doar EU...si TU... in lumea noastra...
Te-as tine in brate...

AS VREA SA FIU...

As vrea sa fiu un vis... sa pot veni la tine cand vreau ,
As vrea sa fiu lacrima ta... sa nu te las sa plangi niciodata
As vrea sa fiu soare sa te pot privi in fiecare zi,
Si luna...sa te veghez in fiecare noapte.
As vrea sa fiu aer...sa te pot imbratisa in fiecare zi,
As vrea sa fiu lumea intreaga...sa te pot avea doar pentru mine!

TRISTETEA...

M-am certat azi cu tristetea...
A venit si m-a cuprins in brate cand ma asteptam mai putin,
Am certat-o ca vine asa...inopinant...
Ca nici macar nu bate la usa sufletului nostru inainte.
Mi-a zambit frumos si nu a spus nimic,
Ma strangea doar in bratele ei reci, fara sa scoata o vorba...
A stat asa tacuta, pentru cateva ore
La un moment dat, i-am spus sa plece,
Ca sufletul meu nu e acasa , si nu cred ca va mai fi vreodata,
Acum e fericit... si sper sa ramana asa...
A vrut sa puna stapanire pe inima mea,
Dar i-am explicat ca nici ea nu e... au plecat de la mine,
Nu mai sunt stapana pe propria persoana, proprile sentimente.
S-a uitat ciudat la mine si m-a intrebat cine mi le-a luat...
Nu i-am raspuns...
A plecat, suparata.
Ma intreb...
Tristetea nu isi ia niciodata concediu?

Am uitat sa-ti spun...

Cred ca azi am uitat sa-ti spun ceva...
Am uitat sa-ti spun cat de mult ma bucur ca faci parte din viata mea,
Sau mai bine spus ca ai devenit viata mea...
Am uitat sa-ti spun ca te iubesc enorm ,
Si ca as face ORICE pentru tine...
Am uitat sa-ti spun ca fiecare secunda departe de tine pare un veac,
Ca in fiecare minut simt mirosul tau pe pielea mea,
Iti simt atingerea...buzele...te simt pe tine...
Am uitat sa-ti spun ca nu voi pleca niciodata de langa tine,
Nici daca tu vei vrea asta...o sa raman cu forta in viata ta...
In cazul in care voi uita sa-ti spun toate astea in fiecare zi...
Te rog sa-mi amintesti...

Here I Am...

Pentru tine...pentru voi...pentru sufletu tau, al meu...pentru sufletul nostru.......

Oamenii si sufletele lor...

Vremea e posomorata rau, nu vrea sa vb cu nimeni , si face pe incapatanata. Am incercat sa vb cu ea dar mi-a intors spatele, m-am intristat putin ca nu a vrut sa vorbeasca cu mine...dar mi-a trecut repede. Mi-am indreptat atentia spre altceva, spre profa de presa scrisa, care azi ne povestea despre presa in context european, si despre importanta valorilor culturale... O priveam si ma gandeam oare ce as putea sa invat de la ea...poate calmul cu care ne vorbeste...
O priveam si ma gandeam ce se poate ascunde in gandurile ei, ce fel de om este in viata de zi cu zi , si mai ales ma gandeam cum ma vede ea de acolo din fata, pentru ca se uita fix la mine si vorbea... m-am intimidat putin... am impresia ca atunci cand cineva se uita fix la mine, incearca sa-mi cunoasca gandurile, incearca sa-mi invadeze intimitatea, la care tin atat de mult. Bine...e absurd sa gandesti asta... pentru ca indiferent cat de mult ti-ai dorii sa cunosti gandurile unei persoane nu reusesti sa treci dincolo de aparentele pe care ea vrea sa le afiseze, nu poti afla mai mult decat vrea sa te lase sa afli...
Am plecat de la scoala cu gandul la oameni in general, la starile lor, la sentimentele lor... la tot ce inseamna ei...
Ma gandeam la pesimismul pe care o mare parte a oamenilor il au , il simt in fiecare secunda in fiecare minut, e prezent in viata lor clipa de clipa, ma intreb oare cati dintre ei se uita dimineata in oglinda si incearca sa vada dincolo de aparente, sa-si priveasca pur si simplu sufletul in oglinda...
De fiecare data cand ne uitam in oglinda nu suntem atenti decat la aspectul fizic care de cele mai multe ori nu ne place, fie parul nu sta cum vrem noi, fie observam ca avem un pic de burtica, sau un centimetru in plus pe picioare, dar sufletul...pe el cine il priveste? Nimeni nu mai are timp sa discute cu propria persoana, sa discute cu sufletul lui...toata lumea e pe fuga, nu degeaba se spune ca suntem in secolul vitezei, lumea e in continua miscare...iar intalnirea cu propriul suflet e amanata la nesfarsit...
Sufletul ne vorbeste doar ca noi nu il ascultam...nu avem timp sa il auzim...cu toate astea eu l-am auzit pe al meu cand a spus ca te iubeste, pe tine, cu toata puterea...
Ma gandeam ca intr-o zi sa stau doar eu cu el...eu si sufletul meu... sa discutam.... asta daca voi avea timp...

Daniela spunea...

"Am invatat ca sentimentele raman intacte numai in momentul in care esti in stare sa faci diferenta intre "a iubi" si "a-ti fi drag". Prea putini facem asta...
Tu iubesti sau ti-e drag doar?"

Chiar daca faci diferenta dintre "a iubi" si "a-ti fi drag" sentimentele se schimba. Gandeste-te la sentimentele tale de acum o luna, de acum un an sau doi, gandeste-te ce ai simtit in momentul in care ai vazut pentru prima data o persoana si ce ai simtit dupa ce ai cunoscut-o putin mai bine.Gandeste-te cu cata patima ai iubit la un moment dat o persoana, iar acum poate ca te urasti pentru ce ai putut sa simti atunci, sau cata indiferenta ai simtit si acum ai vrea sa fi in preajma ei tot timpul.Sentimentele se schimba de la o zi la alta de la o ora la alta. Poate nu cu foarte mult, dar se schimba, se intensifica, sau nu...

Si ca sa-ti raspund la intrebare... IUBESC! mai frumos ca niciodata, mai intens, mai inocent..., mai...

Mi-am pierdut sufletul... si gandurile...

Mi-am pierdut sufletul...si gandurile...
Nu le mai gasesc.
Am inceput sa caut peste tot,in pat, pe biroul cu multe hartii imprastiate,
In biblioteca...peste tot am cautat....unde ar putea fi???
Ma uit acum pe geam...
Poate au zburat atunci cam am deschis pentru 10 minute geamul...
Dar de ce sa fi plecat?
Ciudat...fara suflet si fara ganduri...ma simt totusi fericita, dureros de fericita,
Poate chiar prea fericita...
Imi aduc aminte ca ai fost la mine...
Iar de cand ai plecat eu nu imi mai gasesc sufletul si gandurile,
Le-ai luat tu?
Da...cred ca da, mi le-ai furat atunci cand nu am fost atenta!
Si ai plecat cu ele...sunt la tine...sunt in siguranta.
Promite-mi ce vei avea grija de ele...
Te rog promite-mi...

Despre sentimente...

Am invatat in ultima perioada ... sa ma bucur de fiecare sentiment indiferent cat de mic este, sa-l traiesc la intensitate maxima, sa-l apreciez si sa ma bucur ca a existat...
Daca stau putin sa privesc inapoi, pot sa afirm ca sentimentele sunt in continua miscare, probabil ca nu doar mie mi se intampla acest lucru, cu siguranta e ceva general. Fiecare om traieste sentimentele asa cum crede si cum poate ...unii mai intens, alti nu le baga deloc in seama, pentru unii o iubire neimpartasita poate fi momentul sinuciderii sufletului lor...pentru alti poate fi doar o ocazie de a devenii mai ambitiosi...
Sunt ciudate sentimentele... acum pot avea o anumita intensitate iar peste ceva timp ele pot fi mai intense sau pot disparea de tot...
Ma intreb daca...poti ramane fara sentimente...poti oare sa fi imun la toate?

Acum...
Te iubesc!
Cu tot sufletul meu, cu toata fiinta mea... cu totul....

Gandurile mele s-au sinucis

Milioane de culori apar si dipar,
Se apropie si se departeaza ca o naluca beata.
Stau pe scaun... dar...ma scurg...
Incet...
E atat de liniste incat doare...
Doare si melodia care se aude in fundal,
Dor si gandurile pe care le am acum,
Dor pana si amintirile...
Ma scurg incet de pe scaun,
Si nu pot sa fac nimic.
Gandurile, se scurg si ele, prin mine...
Si dor din ce in ce mai tare.
S-au oprit...e liniste totala...inauntru...
Gandurile mele s-au sinucis, cu proprile arme,
Nu mai simt nimic...nu le mai aud...
Nu-mi mai aud gandurile...
Au murit...
Le strig...din nou ...si din nou...
Nu imi mai raspund, acum sufletul a preluat conducerea.
E derutat si nu stie ce sa faca,
Tocmai s-a trezit din somn...a visat.
Gandurile mele s-au sinucis....

SOARELE...

A iesit soarele... oare vine din nou vara???
Ar fi mult prea frumos...
Am auzit ca este un soare cu dinti,
Oare cum arata, are intradevar dinti,
Sau i se spune asa doar pentru ca este rece...
Dar d c nu mai vrea sa ne incalzeasca?
Oare s-a suparat...?
Sau poate a facut un pact cu iarna,
Sa o lase si pe ea sa se faca prezenta macar putin...
Sau poate iarna i-a furat soarelui toate puterile,
Mai bine spus o mare parte dintre ele.
Acum este prezent, il vedem, ne da putina lumina,
Dar nu vrea sa ne incalzeascacu adevarat.
Sta doar si ne priveste lenes,
Va reveni... asta o stiu...
Odata cu primavara, si cu prietena lui cea mai buna,
Vara....
Nici el nu este singur... are pe cineva...
Asa cum am si eu... pe cineva langa mine...tot timpul...

ZAMBESC... IUBESC...DECI TRAIESC...

Zambesc... iubesc... deci traiesc...

Am vrut sa scriu mai mult ... insa nu am reusit, cuvintele parca nu vor sa iasa... o sa mai astept...

INAPOI... IN TIMP...

E luna plina...
Stau si privesc inapoi, tot ce am trait pana acum,
Tot ce am invatat , tot ce am fost in stare sa cunosc,
Tot ce mi-am dorit, ce am visat, tot ce am facut...
Revad oamenii pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor,
Oameni care au avut o importanta mai mare sau mai mica,
Oameni de la care am invatat ceva, cat de putin...
Oameni pe care am dorit sa-i tin aproape,
Dar ei au ales sa plece...
Sau oameni pe care i-am lasat eu sa plece usor,
Am invatat sa traiesc cu ajutorul celor din jur,
Iar acum sunt dependenta de ei...
E luna plina...
Iar eu caut acum in sacul cu amintiri, oameni, prieteni,
Mi-era dor... de tot...pana si de mine...
Astazi... mi-a fost teama...teama de a nu ramane singura,
Atunci cand ma astept mai putin,
Eu si teama... ne cunoastem demult, de mici chiar,
A trecut ceva timp de cand nu am mai discutat,
Iar azi s-a gandit sa ma invite la un ceai...
Am simtit-o din nou...rece si grea.
Ca si atunci ...demult...

SUFLETE...

Azi... totul parea atat de ... gol si sarac,
Pomi care acum cateva luni radiau de fericire,
Acum sunt tristi si foarte...goi...
Mergeam pe strada si priveam oameni...
Sunt la fei ca pomi care si-au pierdut coroana,.
Sunt tristi si goi...insa ...goi pe dinauntru
Si-au pierdut toate "frunzele" care le tinea sufletul viu
Au pierdut toate lucrurile marunte care le imbracau viata,
Intr-o aura placuta si frumoasa...privita din exterior...
Copacii care sunt pe marginea drumului
Isi vor recapata coroana anul viitor,
Pana atunci se vor bucura de putina libertate...
Dar oamenii.... oamenii nu-si vor recapata "frunzele "
Poate niciodata...
Spun asta, pentru ca o mare parte dintre ei...nici nu vor.
Se simt bine asa... in lumea lor , o lume pe care ei si-au creat-o
Si in care au ajuns sa se simta chiar bine,
Le este frica sa mai zambeasca, pentru ca pot parea slabi,
Le este frica sa fie buni , pentru ca pot parea prosti,
Unora le este frica si sa iubeasca, pentru ca vor fi raniti,
Altora le este frica sa vorbeasca, pentru ca e posibil sa fie contrazisi...
Si astfel se complac asa... intr-o lume a lor...
Merg pe strada pierduti in cine stie ce ganduri,
Si nu au timp sa priveasca in jur, sa vada cate lucruri minunate sunt...
Nu au timp sa observe lucrurile marunte.
Si-au uitat pana si amintirile... care au ramas captive...
Intr-un alt "eu"...
Sper ca totusi cineva va aduce ...cati-va muguri,
In sufletele care si-au pierdut identtatea...

AMINTIRI...

Am inceput sa sap ...In propriul suflet sa vad ce mai gasesc...
Am dat peste amintiri frumoase, peste persoane ,
La care nu m-am gandit demult,
Persoane care au avut...sau inca au , un rol in viata mea.
Ma gandesc acum cat de fericita sau trista am foat in unele momente,
Imi amintesc ... primul sarut... primit de la tine....
Prima imbratisare...
Ce noi erau toate si cat de intense...
Pe atunci traiam intr-o lume care era doar a mea,
O stiam doar eu...
Acum nu mai sunt singura... in lumea mea...
Mi-am invitat si prietenii...

IN CAUTAREA FERICIRII...

E deja toamna... toamna tarzie...
Mirosul de iarna, e tot mai puternic,
Frunzele au plecat la plimbare
Impreuna cu vantul, care nu mai e la fel de iubitor.
Mergeam impreuna ... si imi facea placere,
Frunzele... desi imbatranite... zburdau pe drumul acum pustiu,
Asemeni unor copii care acum au descoperit magia vietii...
Cu toate ca viata lor... e pe sfarsite...
Gasesc bucuria fiecarei clipe... chiar si in cea mai mica intamplare.
M-am oprit pe o banca... frunzele treceau pe langa mine...
Unele se opreau pentru cateva clipe... ma priveau curioase...
Dupa care isi vedeau in continuare de drumul lor...
Una dintre ele ... a ajuns in palma mea... impinsa putin de vant,
Ma privit zambind... si m-a intrebat " ce faci aici?"
"Caut fericirea ... " am raspuns eu...
Frunza a stat un pic pe ganduri ... dupa care a strigat vantul...
Care era putin agitat, dar totusi bucuros,
Si l-a intrebat daca nu a vazut cumva fericirea,
Atunci vantul curios m-a intrebat...
"De ce cauti feiricirea? De ce o cauti aici si nu in sufletul tau?"
Putin surprinsa de intrebare raspund
"Nu vreau fericirea pentru mine... eu nu am ce sa fac cu ea,
Atat timp cat prietenii mei nu o au.
Vreau fericirea pentru ei si atunci voi avea si eu..."
Surprinsi de raspuns au cazut pe ganduri... s-a facut liniste...
Parca intreg universul auzise raspunsul meu si acum medita.
"Vad de multe ori tristete in ochi lor, durere, singuratate...
As vrea sa pot schimba asta, sa le pot face sa dispara,
Iar in ochi lor sa se citeasca doar ... fericire..."
Universul a tacut...
Atunci mi-am dat seama ca fericirea e in sufletul fiecaruia,
Trebuie doar sa ii ajut sa o gaseasca... printre multele sentimente uitate.
Iar universul a acceptat sa fie complicele meu...

MARTURISIRE

Te priveam cum dormi...
Si ma gandeam ca nu reusesc
Sa imi dau seama cine esti defapt,
Dar totusi TE IUBESC...
Ai aparut cand probabil
Aveam cea mai mare nevoie , de cineva...
De cineva care sa fie langa mine,
Sa ma inteleaga...
Nu stiu daca tu intelegi ceva,
Dar esti aici...
Si cel putin incerci...